marți, noiembrie 19

Licitaţia pentru construcţia lotului Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil al secţiunii montane a Autostrăzii Unirii, A8, a fost lansată marţi iar data limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 2B (Grinţieş-Pipirig) are o valoare maximă de 6,9 miliarde lei (fără TVA).

„În prezent, toate cele patru loturi ale secţiunii montane dintre Sărăţeni şi Pipirig (116 km) sunt în procedură de licitaţie. Construcţia Lotului 2B (31,5 km) va dura maximum 54 de luni (14 luni etapa de proiectare şi 40 de luni pentru execuţie). Lungimea pasajelor şi a tunelurilor care vor fi construite pe acest lot însumează aproximativ 20 kilometri şi reprezintă aproape 70% din lungimea traseului”, a scris ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Tot pe acest lot vor mai fi construite 16 tuneluri, dintre care 5 vor avea o a treia bandă pe fiecare sens, destinată vehiculelor lente, un nod rutier lângă Tulgheş (UAT Grinţieş), o descărcare provizorie şi o conexiune cu lotul 2 C (Pipirig-Vânători Neamţ/Leghin) pentru a asigura funcţionalitatea independentă a lotului.

Documentaţia a fost validată de ANAP, iar CNIR a transmis spre SEAP anunţul de participare la licitaţia pentru atribuirea acestui contract finanţat prin Programul Transport (PT), a explicat Grindeanu.

Editor : Liviu Cojan

Acțiune.
Exit mobile version