joi, octombrie 10

Un băiat de 14 ani din Deva este căutat de poliţişti după ce tatăl său a anunţat că adolescentul a plecat de la locuinţa mamei sale şi nu mai răspunde la telefon. El a fost dat în urmărire naţională.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara a informat că, miercuri seară, Poliţia municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că fiul său, Bureană Alexandru Elisei, în vârstă de 14 ani, ar fi plecat voluntar, în jurul orei 10.00, de la domiciliul mamei sale, din Deva, şi nu mai răspunde la telefon, scrie News.ro.

Băiatul are aproximativ 1,8 metri înălţime, 85 de kilograme, constituţie atletică, ochi căprui, păr şaten.

„De la momentul primirii sesizării, poliţiştii desfăşoară activităţi investigative şi de cercetare în vederea depistării minorului, care a fost dat în urmărire naţională. Persoanele care pot furniza informaţii utile găsirii acestuia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie”, a arătat IPJ Hunedoara.

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version