luni, decembrie 23

Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania, soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după ce un refugiat saudit a intrat cu maşina în mulţime la târgul de Crăciun din Magdeburg.

În capitala Austriei, poliţia şi-a sporit sâmbătă prezenţa la târgurile de Crăciun, informează Agerpres.

„Din cauza incidentului de la Magdeburg, care nu are nicio legătură cu Austria, a fost luată decizia de a intensifica prezenţa poliţiei la Viena, concentrându-se pe târgurile de Crăciun din oraş începând de sâmbătă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, David Pawlik.

Pawlik a precizat că nu există nicio ameninţare specifică pentru Viena, adăugând că autorităţile austriece sunt în contact strâns cu omologii lor din Germania.

Măsurile de securitate la târgurile de Crăciun din alte câteva provincii austriece au fost, de asemenea, intensificate.

În noiembrie 2020, un simpatizant al grupării Stat Islamic, condamnat anterior, a împuşcat mortal patru persoane şi a rănit alte 23 în centrul oraşului Viena, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie. Acesta a fost primul atac jihadist cu victime în ţara alpină.

În urma atacului, Austria a adoptat o lege antiteroristă foarte criticată, care permite o supraveghere sporită.

Şi în Italia securitatea va fi consolidată în jurul siturilor turistice şi comerciale, inclusiv la târgurile de Crăciun şi în alte zone potenţial sensibile, conform unui ordin al departamentului central al poliţiei, informează ANSA.

Circulara poliţiei prevede consolidarea imediată a securităţii în toată ţara, în zonele cele mai atractive din punct de vedere turistic şi comercial, unde sunt organizate târguri de Crăciun, precum şi în locurile care găzduiesc evenimente de divertisment şi obiective sensibile şi în zone considerate de risc.

Activităţile de investigare au fost, de asemenea, intensificate pentru a preveni eventualele atacuri.

Editor : M.I.

Acțiune.
Exit mobile version