joi, decembrie 5

Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu.

„Colegii noştri de la teatru, de la filarmonică, de la Casa de Cultură merg în cartierele din Ploieşti în luna decembrie pentru a aduce bucurie comunităţii. Este pentru prima oară în istoria Ploieştiului când se întâmplă aşa ceva de sărbători şi colegii noştri vor petrece aproape toată luna seri friguroase pentru a aduce împreună comunităţile Ploieştiului. Astăzi, după spectacol, oameni din comunitatea din Mimiu i-au atacat pe colegii mei pentru că nu au adus şi cadouri. Au aruncat cu pietre, au avariat maşini, au cauzat atacuri de panică unor copii”, a scris Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În context, edilul anunţă că al doilea spectacol care era programat în cartierul Mimiu nu va mai avea loc.

„Nu pot cere colegilor să se mai ducă acolo unde au avut o experienţă traumatizantă”, spune Poliţeanu.

Acesta punctează că îşi doreşte să fie primarul tuturor ploieştenilor.

„Şi specific în legătură cu acest cartier în nicio lună de zile am demarat procedurile de cadastrare în vederea rezolvării problemei actelor de proprietate. Suplimentar, am discutat cu Apa Nova pentru rezolvarea problemei canalizării şi lucrările vor începe în 2025. Şi voi continua să fac tot ce trebuie pentru a scoate cartierul din Evul Mediu în care a fost ţinut de politicieni până astăzi. Însă şi voi aveţi o responsabilitate faţă de Ploieşti şi cei care vor să vă ajute. Ani la rând, cartierul Mimiu a fost ţinut captiv de politicieni care au oferit mită electorală la fiecare alegeri, inclusiv în iunie 2024. Este timpul să rupem acest cerc vicios! Viitorul acestui cartier nu poate fi vândut pe promisiuni de moment. Cei dintre dumneavoastră care aleg să perpetueze aceste practici nu fac decât să întârzie dezvoltarea întregii comunităţi”, a mai transmis primarul.

Editor : B.E.

Acțiune.
Exit mobile version