miercuri, ianuarie 15

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu intenția MVM Group de a achiziționa E.ON, fiind indicii că tranzacția poate avea impact asupra securității naționale. Compania maghiară are legături cu Federația Rusă, relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, mai spune instituția.

Legături cu Federația Rusă

MVM Zrt. are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, companii rusești aflate sub sancțiuni internaționale, prin care Ungaria își menține o dependență ridicată de gazele naturale și tehnologia nucleară din Rusia, spune Ministerul Energiei, în comunicatul de presă.

Au fost identificate elemente de „decisive influence, shadow control, influence by economic dependence și effective control”, atât în cadrul MVM Grup cât și a societății prin intermediul căreia se intenționează cumpărarea pachetului majoritar al E.ON Energie România.

Riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor E.ON Energie România către entități non UE

„Din analiza documentației depuse de MVM rezultă că structura contractuală și clauzele aferente tranzacției generează o posibilitate de cesiune ulterioară a participațiilor cumpărate de la E.ON Energie România către entități din afara Uniunii Europene sau către alte entități care nu figurează ca părți inițiale ale tranzacției”, mai precizează sursa citată.

Această vulnerabilitate contractuală poate facilita transferul indirect al controlului către actori economici sau politici ce nu respectă rigorile și standardele de conformitate impuse de legislația europeană în domeniul energetic și transparență a tranzacțiilor, spune Ministerul Energiei.

Riscuri asupra datelor companiei și a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori

A fost identificată lipsa unor garanții legale și contractuale în protejarea datelor companiei E.ON Energie România și ale datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de clienți români de a putea fi accesate/vehiculate de alți parteneri comerciali ai grupului MVM, de entități din afara Uniunii Europene, respectiv de entități rusești cu care grupul se află în raporturi comerciale.

Probleme de transparență a cumpărătorului

A fost constatată existența unor declarații incomplete și proveniența neclară a fondurilor MVM pentru această achiziție, ridicând suspiciuni privind respectarea legislației europene în materie de prevenire a spălării banilor și a regulilor concurențiale. Trebuie analizat și valoarea propusă a tranzacției. 

„Există date conform cărora raporturile comerciale ale MVM cu companii controlate de Federația Rusă au la bază prestarea unor bunuri și servicii la tarife care generează o capitalizare indirectă a grupului MVM cu fonduri din afara Uniunii Europene”, mai arată sursa menționată.

Conflictul cu strategiile energetice naționale

Informațiile din documentația MVM de a reduce consumul de gaze naturale contravin Strategiei Energetice a României și Programului de Guvernare 2024-2028, care prioritizează extinderea accesului populației la rețelele de gaz și valorificarea resurselor interne.

Precedente internaționale

„Au fost analizate comparativ tranzacții similare, cum este cazul achiziției producătorului de trenuri Talgo în Spania, care au fost respinse din cauza legăturilor MVM cu entități rusești și a influenței politice exercitate de guvernul ungar”, mai spune comunicatul de presă.

Acest exemplu relevă o practică documentată a utilizării unor achiziții strategice pentru a consolida interesele geopolitice ale Rusiei în diverse state membre UE.

Tranzacția ridică și probleme de securitate, prin potențialul său de a submina independența energetică a României și de a favoriza influențele externe ostile Uniunii Europene.

„România are obligația de a-și proteja suveranitatea și interesele strategice. Nu vom permite ca sectoarele critice, precum cel energetic, să devină vulnerabile în fața unor jocuri geopolitice sau economice care nu respectă principiile noastre europene de concurență, transparență și piață unică. Vom acționa ferm și neechivoc pentru a apăra securitatea națională a României și securitatea energetică a Uniunii Europene, care trebuie să scape definitiv de dependența față de gazul rusesc. Șantajul energetic trebuie să rămână o amintire tristă a trecutului, iar viitorul trebuie să fie cel al unei independențe energetice reale, nu cea pe care o invocă cei care, de fapt, ne aruncă înapoi în brațele Moscovei. Aceasta este adevărata suveranitate: să nu depindem de nimeni. Eventual, să depindă alții de noi. Energia României trebuie să rămână doar în slujba românilor!”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei, potrivit sursei amintite.

Ministerul Energiei rămâne angajat în promovarea unei piețe energetice transparente, sigure și conforme cu interesele naționale și europene, asigurând stabilitatea serviciilor de furnizare și protecția clienților români.

Istituția adaugă că sesizarea formulată de Ministerul Energiei către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) reprezintă un demers procedural conform legislației naționale și europene, care nu aduce atingere principiului libertății economice.

Ministerul Energiei respectă dreptul persoanelor juridice de drept privat de a iniția, negocia și încheia contracte, în condițiile respectării cadrului legislativ aplicabil, inclusiv normele privind asigurarea securității naționale, concurența loială și integritatea lanțului de aprovizionare cu energie. 

Acțiune.
Exit mobile version