joi, ianuarie 23

Călin Georgescu a declarat miercuri seară, în emisiunea lui Marius Tucă Show, că, în cazul în care nu va fi lăsat să candideze la alegerile prezidențiale de anul acesta, ar putea „pune mâna pe cineva din zona suveranistă” și să fie el prim-ministru. El spune că există discuții privind un astfel de scenariu.

Întrebat ce calcule își face pentru noile alegeri, Georgescu a spus: „Am auzit fake-news-ul că voi fi blocat, dar nu se poate, pentru că nu am făcut nimic ilegal. Procurorii, că de asta m-am și dus la toate Curțile, au arătat fix ceea ce cei de la CSAT știau deja. Plus că eu nu am dat nimic, n-am primit nimic, cei care au făcut au făcut pe propria răspundere. (…) Se discută și faptul că, în caz că într-un mod abuziv aș fi oprit, atunci ar fi și discuția că aș putea să pun mâna pe cineva care să fie în zona suveranistă și să fiu eu invers prim-ministru. E la nivelul unei teorii. Se știe de această chestiune, din punctul meu de vedere este puțin probabil, dar în caz de un abuz al incredibilului să existe și această chestiune”. 

Cu toate acestea, Georgescu susține că va câștiga alegerile în orice scenariu. 

„Eu știu sigur că voi câștiga în orice scenariu, și dacă se reia turul 2, și dacă sunt  un viitor tur 1 și turul 2. Am făcut și eu personal niște sondaje, ca să fiu și mai sigur, mai ales că foarte curând va urma un mesaj foarte categoric, fără replică, din partea Americii (…) Acest mesaj foarte hotărât să fie și pe placul celor obișnuiți să facă aport la stăpân”, mai spune el. 

Marți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererea lui Georgescu de suspendare a deciziei CCR pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători.

„În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii.

Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând în considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile și motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis în conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții. Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”, mai arată CEDO, în comunicat.

Călin Georgescu a cerut Curţii Europene să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidenţialelor în care s-au calificat el şi Elena Lasconi. Georgescu solicita de asemenea ca CEDO să judece cauza în regim de urgenţă. De asemenea, solicita „obligarea statului român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor morale și democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral”.

 

Editor : C.L.B.

Acțiune.
Exit mobile version