luni, martie 24

Noul premier canadian Mark Carney va anunţa duminică declanşarea de alegeri legislative anticipate, un scrutin fiind prevăzut pentru 28 aprilie, a indicat joi pentru AFP o sursă guvernamentală, transmite Agerpres.

Instalat săptămâna trecută în fruntea unui guvern minoritar, succesorul lui Justin Trudeau încearcă să obţină, împreună cu Partidul său Liberal, o majoritate în parlamentul canadian într-un moment de creştere a tensiunilor cu puternicul vecin american.

„Prim-ministrul va anunţa duminică organizarea de alegeri pe 28 aprilie”, a declarat sursa sub condiţia anonimatului.

Partidul Liberal aflat la guvernare se bazează pe experienţa lui Mark Carney în fruntea Băncii centrale pentru a-i linişti pe canadienii confruntaţi cu un război vamal cu Statele Unite, care ar putea zdruncina economia ţării.

Carney, în vârstă de 60 de ani, un novice în politică şi care nu a fost niciodată deputat sau ministru, va trebui să se angajeze în campania electorală înfruntând şi ameninţările din partea lui Donald Trump.

Preşedintele american, care a declanşat un război comercial cu ţara vecină prin impunerea de taxe vamale, repetă insistent că „singurul lucru raţional” pe care îl poate face Canada ar fi să se alăture Statelor Unite ale Americii.

Ameninţările miliardarului republican domină de mai multe săptămâni viaţa politică a Canadei şi ar urma să rămână subiectul principal al viitoarei campanii electorale.

Editor : A.R.

Acțiune.
Exit mobile version