vineri, decembrie 27

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre autostrada Comarnic-Braşov, că este o investiţie care costă foarte mult, în jur de vreo 4 miliarde de euro, şi că speră să se termine studiul de fezabilitate în 2025. Ministrul a mai spus că e în fază de execuţie centura la Comarnic, Bușteni şi Azuga, şi prin realizarea acestor variante ocolitoare, o mare problemă de trafic va fi rezolvată în zonă.

Ministrul Transporturilor a fost întrebat în conferinţă ce se întâmplă cu autostrada Comarnic-Braşov.

”E o autostradă care costă foarte mult, costă în jur de vreo 4 miliarde. Am încercat, am ajuns mai jos un pic, fiindcă pe 160 de kilometri de autostradă să plăteşti vreo 4 miliarde de euro e un pic cam mult. Eu sper să se termine studiul de fezabilitate la această autostradă în 2025 şi să se intre în zona de execuţie, în licitaţie, bineînţeles, proiectare şi execuţie în anul viitor. Nu pot să vă spun, dinainte, cu ce oferte vor veni cei care vor să construiască. V-aş minţi dacă v-aş spune aşa ceva”, a spus ministrul, citat de News.ro.

Grindeanu a precizat că PSD a trecut în programul de guvernare, legat de acest proiect, chestiuni care ţin de realitate, şi anume faptul că între Ploieşti şi Braşov şi dacă s-ar intra astăzi, mâine, în execuţie, ar fi aproape imposibil să termini până în 2028.

”Cine trece altceva, minte. Dacă vreţi să trecem lucruri care nu ţin de realitate şi să trecem să vorbim chestiuni care dau bine pe hârtie, dar în realitate nu se pot întâmpla, se poate face lucrul ăsta. Eu refuz să fac treaba asta, pentru că ar însemna să minţi. Eu vă spun că se poate intra în zona de execuţie, în perioada următoare, având licitaţie anul viitor. De asemenea, e în fază de execuţie, aşa cum bine ştiţi, centura la Comarnic, centura la Busteni şi Azuga, care o mare parte, odată cu realizarea acestor două variante ocolitoare, o mare problemă de trafic va fi rezolvată”, a completat ministrul.

”E un pic mai bine, sau va fi un pic mai bine pe Valea Prahovei”, a mai spus ministrul.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version