sâmbătă, octombrie 19

Duminică, 20 octombrie, începe în București unul dintre cele mai mari și importante pelerinaje cu ocazia prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează slujbe religioase speciale la Catedrala Patriarhală din Capitală în perioada 20-28 octombrie. Vor fi aduse în Capitală și moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr.

În București, timp de 8 zile, credincioșii vor putea merge la Catedrala Patriarhală, pentru a se închina la moaștele Sfântului Dimitrie, dar și la moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Dreptului Lazăr, aduse din Cipru. Moaștele vor fi depuse spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei.

Pelerinajul de Sfântul Dimitrie 2024

În fiecare zi de pelerinaj, credincioșii vor putea merge la Catedrala din București, acolo unde pot participa la slujbe speciale, liturghii, privegheri și paraclise dedicate sfinților.

„Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei)”, a anunţat Patriarhia Română.

Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvorul acesteia, în ziua de duminică, 20 octombrie, la ora 7:00.

Programul pelerinajului din București la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Programul pelerinajului pentru duminică, 20 octombrie

  • 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 16:00-18:30 – slujba Vecerniei cu Litie și Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în Catedrala Patriarhală.

Programul pelerinajului pentru luni, 21 octombrie

  • 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 16:00-18:00 – slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Programul pelerinajului pentru marți, 22 octombrie

  • 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 16:00-19:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, în Catedrala Patriarhală.

Programul pelerinajului pentru miercuri, 23 octombrie

  • 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală; 1
  • 6:00-19:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, în Catedrala Patriarhală.

Programul pelerinajului pentru joi, 24 octombrie

  • 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 12:00-12:45 – Procesiunea „Calea Sfinților”;
  • 17:00-21:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului și Dreptului Lazăr, în Catedrala Patriarhală.

Programul pelerinajului pentru vineri, 25 octombrie

  • 9:30-12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 12:00-13:00 – Taina Sfântului Maslu;
  • 17:00-21:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de vară.

Programul pelerinajului pentru sâmbătă, 26 octombrie

  • 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie oficiată la Altarul de vară;
  • 8:30-12:30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul de vară;
  • 16:00-19:00 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureș­tilor, la Altarul de vară.

Programul pelerinajului pentru duminică, 27 octombrie

  • 8:30-12:30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul de vară;
  • 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, și ierarhii Sfântului Sinod, precum și un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară;
  • 17:00-21:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, la Altarul de vară.

Programul pelerinajului pentru luni, 28 octombrie

  • 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
  • 16:00-18:00 – slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Sfintele moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

Editor : C.S.

Acțiune.
Exit mobile version