Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de miliarde de dolari pe an până în 2035 pentru a sprijini tranziţia energetică şi adaptarea la schimbările climatice în ţările în curs de dezvoltare, rezumă France Presse, care prezintă principalele puncte ale acordului, informează Agerpres.
300 de miliarde
Acesta a fost cel mai aşteptat punct al summitului: cât vor trebui să ofere ţărilor în curs de dezvoltare cele 23 de ţări dezvoltate şi Uniunea Europeană, desemnate în 1992 ca responsabile istorice pentru schimbările climatice?
„Cel puţin 300 de miliarde de dolari pe an de acum şi până în 2035″, este răspunsul acordului de la Baku. Documentul stabileşte acest „nou obiectiv colectiv cuantificat” pentru a-l înlocui pe cel anterior de 100 de miliarde de dolari pe an. Aceasta reprezintă jumătate din ceea ce solicitau ţările în curs de dezvoltare şi un efort foarte mic dacă se ia în considerare inflaţia, au criticat ONG-urile.
Conform textului, ţările dezvoltate sunt în frunte în atingerea acestei sume, dar şi alţii pot participa.
Contribuţia ţărilor bogate va proveni din fondurile lor publice, completate de investiţii private pe care le mobilizează sau le garantează, sau din „surse alternative”, prevede textul, ceea ce înseamnă posibile taxe globale, încă în curs de examinare (pe marile averi, transportul aerian sau maritim).
Conform acordului, aceste 300 de miliarde de dolari ar trebui să fie pârghia necesară pentru a ajunge la un total de 1 300 de miliarde de dolari pe an până în 2035 pentru ţările în curs de dezvoltare. Această cifră corespunde nevoii lor de finanţare externă, estimată de experţii Amar Bhattacharya, Vera Songwe şi Nicholas Stern, însărcinaţi de ONU.
Fără obligații pentru China
Ţările occidentale au solicitat extinderea listei ţărilor responsabile pentru finanţarea combaterii schimbărilor climatice, argumentând că între timp China, Singapore şi statele din Golf s-au îmbogăţit şi ele.
Dar China, în special, a trasat o linie roşie: nu se pune problema de a intra în această listă.
Acordul de la Baku „invită” ţările nedezvoltate să furnizeze contribuţii financiare, dar acestea vor rămâne „voluntare”, se precizează în mod explicit.
Cu toate acestea, acordul include o noutate: de acum înainte, finanţarea combaterii schimbărilor climatice din partea ţărilor nedezvoltate, acordată prin intermediul băncilor multilaterale de dezvoltare, poate fi luată în considerare pentru atingerea obiectivului de 300 de miliarde. Europenii au salutat acest lucru.
Concesii pentru cele mai vulnerabile ţări
Acestea au trântit pentru scurt timp uşa sâmbătă, plângându-se că nu au fost nici auzite, nici consultate, dar cele 45 de ţări cel mai puţin dezvoltate şi grupul de aproximativ patruzeci de mici state insulare au fost în cele din urmă convinse să nu blocheze acordul.
Acestea doreau ca o parte din ajutorul financiar să le fie rezervată în mod explicit, contrar avizului altor ţări africane şi sud-americane. În cele din urmă, acordul anticipează obiectivul de triplare a finanţării până în 2030, în esenţă fonduri publice, care vor fi canalizate prin fonduri multilaterale, acolo unde acestea sunt prioritare.
De asemenea, se aşteaptă ca o foaie de parcurs să producă un raport pentru COP30 din Belem, Brazilia, în noiembrie 2025, cu privire la modul de creştere a finanţării pentru climă. Printre altele, aceasta le va oferi o nouă oportunitate de a obţine mai mulţi bani sub formă de donaţii, în timp ce în prezent 69 % din finanţarea combaterii schimbărilor climatice constă în împrumuturi.
Un „târg al diavolului”
Potrivit unui negociator european, orice menţiune explicită a „tranziţiei” către renunţarea la combustibilii fosili, principala realizare a COP28 de la Dubai, a dispărut în momentul finalizării textelor principale, reflectând un „târg al diavolului” cu ţările producătoare.
Acesta apare doar în mod implicit în menţionările privind existenţa acordului adoptat anul trecut.
Dar textul, care ar fi trebuit să consolideze punerea sa în aplicare, nu a fost adoptat în cele din urmă la încheierea COP29, după o lungă luptă care l-a golit deja în mare parte de substanţă.
Una dintre priorităţile Uniunii Europene, contestată de Arabia Saudită, a fost obţinerea unei monitorizări anuale a eforturilor de renunţare la petrol, gaz şi cărbune: fără succes.
Editor : C.S.
