duminică, noiembrie 24

Ciclistul kazah Ilkhan Dostiyev, câştigătorul Turului României, a fost suspendat patru ani pentru dopaj. Echipa Astana i-a reziliat contractul, relatează News.ro, care preia o informație din cotidianul L’Equipe.

Locul al doilea în Turul Rwandei şi în Turul Valle d’Aosta şi câştigător al Turului României în ultimele luni, Ilkhan Dostiyev tocmai a primit o suspendare de patru ani din partea UCI pentru dopaj. El a fost testat pozitiv la CERA de la sfârşitul lunii iulie, un EPO de a treia generaţie care stimulează producţia de globule roşii, care transportă oxigenul către organe.

În vârstă de 22 de ani, ciclistul Astana Qazaqstan Development nu a contestat decizia.

Managerul echipei sale, Alexandr Shushemoin, a emis următorul comunicat: „Am fost şocaţi şi dezamăgiţi de această veste. După ce am fost informaţi, l-am contactat rapid pe ciclist şi i-am cerut o explicaţie. Ilkhan Dostiyev şi-a recunoscut vina şi a dezvăluit că a încălcat într-adevăr normele antidoping. Sportivul a fost suspendat din competiţie, iar contractul său a fost reziliat imediat”.

Ciclistul kazah Ilkhan Dostiyev a câştigat în august ediţia 2024 a Turului României.

Editor : M.C

Acțiune.
Exit mobile version