marți, noiembrie 5

Cristian Diaconescu a dezvăluit o discuţie despre tezaur pe care a avut-o cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, pe vreme când era ministru de externe, în 2009, scrie News.ro. 

La întâlnirea bilaterală, Lavrov a refuzat să discute despre subiectul tezaurului românesc pe care ruşii au refuzat să-l returneze după Primul Război Mondial. În schimb, la conferinţa de presă, întrebat de un jurnalist român dacă a fost abordat şi acest subiect în cadrul discuţiilor oficiale, Serghei Lavrov a spus că problema s-ar fi discutat.

Serghei Lavrov este şi astăzi ministru de Externe al Rusiei, fiind unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin.

Cristian Diaconescu, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat în emisiunea Insider politic (Prima TV) ce impresie i-a lăsat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
”Am avut o bilaterală cu Serghei Lavrov, pare-se ultima din istoria relaţiilor diplomatice. Aveam o problemă legată de agendă – agenda se convine înainte să aibă loc întâlnirea. Din punctul nostru de vedere, evident discutam de aspecte bilaterale, de probleme regionale, de Marea Neagră. Din punctul lor de vedere, singurele teme interesante erau: o altă arhitectură de securitate. Adică de ce să mai avem instituţii la Bruxelles, câtă vreme avem, la Viena, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în care sunt reprezentate toate statele din Est până în Vest şi până în Canada şi SUA. Evident, toate deciziile de securitate să se ia acolo. În al doilea rând, erau interesaţi de moştenirea SOVROM-urilor, de eventualele despăgubiri pe care România, în opţiunea Moscovei, şi acum le datorează după 1941”, a explicat Cristian Diaconescu.

Aşadar, şeful diplomaţiei ruse a pus problema unor noi despăgubiri financiare, în condiţiile în care Moscova a refuzat să returneze României tezaurul depozitat în Rusia în timpul Primului Război Mondial.

Cristian Diaconescu a dezvăluit cum a decurs discuţia cu Serghei Lavrov pe tema tezaurului.

Diaconescu povestește că Lavrov i-ar fi spus că „Nu există subiectul (legat de tezaur nr). Care tezaur?”, deși în tratatul româno- rus, ratificat în Parlament, Rusia acceptase idea că tezaurul fusese depozitat, fortuit, în 1917. „A fost interesant, am ieşit cu dânsul (Serghei Lavrov – n.r.) la conferinţa de presă, şi înainte să ne ridicăm de la masă, un jurnalist român a întrebat: ”Dar despre tezaur aţi vorbit?”. M-a ţinut de mână, de braţ, şi a spus: ”Dar cum să nu? Bineînţeles”. În continuare, replica lui Lavrov ar fi fost ”Există o comisie, să discute comisia. Politic, nu vreau să angajez subiectul”, a dezvăluit fostul ministru de Externe.

Editor : S.S.

Acțiune.
Exit mobile version