vineri, noiembrie 15

În Postul Crăciunului, mai exact începând de astăzi, 15 noiembrie, și până pe 24 decembrie 2024, nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici derivate din acestea. Poate fi o perioadă de detoxifiere pentru organism, odată cu renunțarea la dieta omnivoră timp de câteva săptămâni, și un moment potrivit în care să introduci în alimentația zilnică mai multe produse care au beneficii multiple pentru sănătate. Ce alimente recomandă specialiștii în nutriție pentru mesele din Postul Nașterii Domnului.

În Postul Crăciunului 2024, timp de 40 de zile, sunt eliminate din dieta zilnică a persoanelor care doresc și pot, din punct de vedere medical să țină postul, alimentele de origine animală, ouăle și produsele lactate. Pentru a-i oferi în continuare organismului proteine, vitamine și nutrienți de care are nevoie pentru a funcționa optim, doctorul nutriționist, Șerban Damian recomandă o serie de alimente ce pot fi consumate în post.

Ce alimente mâncăm în Postul Crăciunului

Chiar și într-o perioadă care presupune restricții alimentare, o dietă sănătoasă înseamnă un plan alimentar echilibrat, variat și moderat, completat și de un stil de viață din care să nu lipsească odihna corespunzătoare și activitatea fizică.

„În Postul Crăciunului, aportul de proteine, vitamine și minerale poate fi luat din alimente de origine vegetală, iar aici cele mai bune surse sunt leguminoasele respectiv: fasole albă/roșie, mazăre, linte, năut, soia, quinoa, hrișcă etc. Toate leguminoasele recomandate pot fi consumate în diferite rețete de mâncăruri gătite (ciorbe, tocănițe), dar și în salate sau aperitive.

De asemenea, și ciupercile sunt surse bune de proteine și sunt recomandate pentru consum în perioada postului”, a declarat pentru Digi24 Șerban Damian, doctor nutriționist.

Doctor nutriționist: Combinarea alimentelor este importantă în perioada postului, pentru a-i aduce organismului toți aminoacizii esențiali

„Cerealale integrale (orz, ovăz, grâu, orez, mei) sunt ideal de combinat cu leguminoasele, iar câteva idei ar putea fi: pâinea integrală sau cu semințe, lipia de porumb cu pasta de năut ori de fasole, orez cu linte, humus din năut cu susan.

Fructele și legumele nu trebuie nici ele ocolite în perioada postului, ba chiar ar trebui consumate zilnic, deoarece pot fi surse directe de fibre, cu un conținut ridicat de fier, calciu și vitamine. Indiferent de forma de consum, proaspete sau pregătite termic, sunt recomandate zilnic porții de fructe și legume precum: conopidă, broccoli, spanac, cartofi, praz, țelină, pătrunjel, morcovi, varză, ardei, avocado, portocale, mere, pere, gutui, banane”, precizează nutriționistul.

Nucile și semințele pot fi o gustare sănătoasă în postul Crăciunului

„Diverse soiuri de nuci și semințe pot fi gustarea sănătoasă și sățioasă dintre mese, deoarece sunt surse excelente de proteine și grăsimi sănătoase. Se pot consuma nuci, semințe de dovleac, de floarea soarelui, migdale, caju etc”, a completat doctorul Șerban Damian.

Să nu uităm și că, Postul Crăciunului este perioada cu cele mai multe dezlegări la pește și ulei. Așadar, în zilele desemnate se poate consuma și carne de pește gătită corespunzător.

Acțiune.
Exit mobile version