marți, octombrie 22

Cinci activişti pentru drepturile animalelor din cadrul organizaţiei Animal Rebellion au fost condamnaţi, vineri, pentru că au turnat colorant roşu în celebra fântână plasată în faţa Palatului Buckingham. Unul dintre ei a fost condamnat la închisoare cu executare, iar ceilalţi patru au primit pedepse cu suspendare, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Louis McKechnie, 23 ani, Christopher Bennett, 33 ani, Riley Ings, 27 ani, Claire Smith, 26 ani şi Rachel Steele, 48 ani, au fost condamnaţi pentru că au provocat, în august 2021, pagube de peste 7.000 de lire sterline (aproximativ 8.500 de euro) Memorialului dedicat reginei Victoria.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ei au vrut „să creeze impresia de sânge” turnând un colorant în apă şi mânjind cu roşu pereţii de marmură ai acestei fântâni impunătoare. A fost nevoie de mai mult de două zile pentru curăţarea monumentului.

Christopher Bennett, aflat deja în detenţie pentru o infracţiune anterioară, a primit o condamnare cu executare de 18 luni de închisoare. Ceilalţi patru au primit tot 18 luni dar cu suspendare, iar trei dintre ei au primit şi câte o amendă.

Toţi au pledat nevinovaţi şi unul dintre avocaţii lor a susţinut în timpul procesului că erau foarte tineri la momentul comiterii infracţiunilor şi că nu a existat un „nivel sofisticat” de planificare.

În anunţarea sentinţelor, judecătorul de la Southwark Crown Court din Londra a spus că „au fost preocupaţi doar de promovarea” cauzei lor şi nu de „consecinţele” acţiunii lor şi că au dat dovadă de „multă aroganţă” în apărarea acţiunii lor, chiar dacă aceasta poate părea întemeiată.

Animal Rebellion este o organizaţie ce pledează pentru o tranziţie la un sistem alimentar vegetarian şi pretinde că îşi promovează ideile prin acte non-violente de nesupunere civilă, mai notează AFP.

Editor : C.L.B.

Acțiune.
Exit mobile version