David Popovici, dublu campion mondial şi campion olimpic la înot a strâns, în doar 10 zile, peste 160.000 de euro pentru construirea unei case familiale pentru 11 copii cu nevoi speciale medii şi severe.
A depăşit, astfel, obiectivul iniţial al campaniei de strângere de fonduri demarată alături de Hope and Homes for Children, de 115.000 de euro, respectiv un sfert din banii necesari construirii unei case familiale pentru 11 copii cu nevoi speciale medii şi severe, din ultimul centru de plasament din sectorul 5, Bucureşti, anunță news.ro.
Aproximativ 147.000 de euro provin exclusiv din donaţii individuale, peste 7.200 de donaţii făcute la apelul lui David în perioada 30 septembrie – 9 octombrie 2024, iar diferenţa, din donaţii de la companii.
„Vă mulţumesc din suflet pentru fiecare gest de bunătate! Sprijinul vostru este copleşitor şi este încă o dovadă a puterii pe care o avem atunci când ne unim. Mi-am dorit, la începutul campaniei, să fim mulţi şi să fim buni, pentru aceşti copii. Nu mi-am imaginat însă că în primele 24 de ore de la primul meu mesaj, se vor strânge peste 50.000 de euro, aproape jumătate din sumă – şi nici că voi depăşi suma propusă ca obiectiv, deşi mi-am dorit. Dar mai sunt multe cărămizi de pus la casă, de aceea vă rog să rămâneţi alături de noi şi de copii”, a declarat Popovici.
Popovici anunţase că, prin tragere la sorţi, unul dintre donatori va primi echipamentul pe care l-a purtat pe podium, la JO de la Paris.
Editor : B. G.