Saturday, September 30, 2023
Home Internațional Cehii pro-ruși au ieșit în stradă și cer oprirea ajutorului militar pentru Ucraina

Cehii pro-ruși au ieșit în stradă și cer oprirea ajutorului militar pentru Ucraina

by admin

Sambata, 16 Septembrie 2023, ora 20:20

1924 citiri

Mii de susţinători ai unui partid de opoziţie ceh pro-rus s-au strâns sâmbătă la Praga pentru a protesta faţă de guvernul de centru-dreapta al ţării, criticând gestionarea economică şi sprijinul militar acordat Ucrainei, relatează Reuters.

Protestul a fost convocat de mişcarea PRO, care nu este reprezentată în parlament şi care a adoptat o linie naţionalistă, pro-Moscova şi anti-occidentală.

Agenţia de presă CTK a estimat participarea la aproximativ 10.000 de persoane, un număr mai mic decât la un eveniment similar de acum un an, care a avut loc în perioada de vârf a creşterii preţurilor la energie în Europa.

Astăzi am făcut încă un pas pentru a îndepărta din cale stânca pe care o reprezintă guvernul domnului (prim-ministru Petr) Fiala”, a declarat liderul PRO, Jindrich Raichl, în faţa mulţimii din Piaţa Wenceslas din Praga.

“Ei sunt agenţi ai puterilor străine, oameni care îndeplinesc ordine, marionete obişnuite. Iar eu nu mai vreau un guvern marionetă”, a spus Raichl, afirmând că Republica Cehă ar trebui să se opună prin veto oricărei încercări a Ucrainei de a adera la NATO.

Sub actualul guvern, Cehia a fost un aliat apropiat al Ucrainei, trimiţând tancuri, lansatoare de rachete, elicoptere, proiectile de artilerie şi alte materiale pentru a ajuta forţele ucrainene care luptă împotriva invaziei ruseşti.

Raichl a salutat politicile naţionaliste ale premierului ungar Viktor Orban ca pe un model de urmat şi a cerut o alianţă a ţărilor din Europa Centrală pentru a contracara Bruxelles-ul.

De asemenea, el şi-a exprimat sprijinul pentru fostul prim-ministru slovac Robert Fico, care a adoptat o poziţie ferm anti-occidentală înainte de alegerile din 30 septembrie.

Protestatarii au criticat, de asemenea, modul în care guvernul a gestionat economia, care a suferit o inflaţie de două cifre şi a înregistrat performanţe inferioare celor din Europa, producţia nefiind încă la nivelul de dinainte de COVID.

Poliţia a anunţat într-o postare pe reţelele de socializare, că a reţinut un bărbat prezent la manifestaţie şi care purta un ecuson al grupului Wagner.

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro