marți, octombrie 22

Cel puţin zece persoane au fost ucise luni, iar alte 30 au fost rănite în atacuri de artilerie ale armatei israeliene asupra unei şcoli administrate de agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) din Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, care găzduieşte persoane strămutate, potrivit presei locale, informează EFE și Agerpres.

Agenţia de presă palestiniană WAFA a anunţat luni că 57 de persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe atacuri israeliene, dintre care 44 în nordul Fâşiei Gaza, unde armata israeliană a început o ofensivă militară pe 4 octombrie.

Acest nou atac survine la scurt timp după ce şeful agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a denunţat într-un mesaj pe X faptul că Israelul continuă să împiedice sosirea misiunilor umanitare în nordul Fâşiei Gaza din cauza asediului şi a ofensivei militare ce durează de 17 zile, a treia de la izbucnirea conflictului în urmă cu mai bine de un an.

„Autorităţile israeliene continuă să refuze trimiterea de misiuni umanitare în nord cu provizii de bază, inclusiv medicamente şi alimente, pentru populaţia asediată”, a spus Lazzarini.

În acest asediu din nordul Fâşiei Gaza au murit peste 500 de palestinieni, spitalele care mai erau operaţionale au fost asediate militar şi cel puţin 56.000 de persoane au fost forţate să fugă, potrivit estimărilor ONU.

Asediul a împins într-o situaţie limită principalele trei spitale din nord, Spitalul Indonezian, Kamal Adwan şi Al Awda, unde sunt blocaţi peste 350 de pacienţi, inclusiv femei însărcinate, potrivit organizaţiei Medici fără Frontiere.

De la începutul ofensivei israeliene împotriva Fâşiei Gaza în octombrie 2023, peste 42.600 de persoane au fost ucise – majoritatea femei şi copii – şi aproape 99.800 au fost rănite, conform cifrelor centralizate de Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, un bilanţ ce nu include miile de persoane dispărute, aflate sub dărâmături, sau decesele cauzate de boli sau infecţii.

Sute de activişti de extremă dreapta cer reinstalarea de colonii în Fâşia Gaza

Câteva sute de activişti de extremă dreapta, între care şi parlamentari şi miniştri, s-au adunat luni în apropiere de graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza pentru a cere înfiinţarea de colonii evreieşti în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Mulţimea s-a adunat pentru a „pregăti întoarcerea” în Gaza, la apelul unor membri ai Likud, partidul premierului israelian Benjamin Netanyahu, şi partidelor şi organizaţiilor în favoarea colonizării.

„Dacă vrem, ne putem reinstala în Gaza”, a declarat ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, aplaudat de mulţime, formată în mare parte din evrei religioşi.

„Ţara lui Israel este a noastră”, a mai spus Ben Gvir, în timp ce mulţi participanţi purtau autocolante pe care scria „Gaza este a noastră pentru eternitate”.

În 2005, Israelul s-a retras din Fâşia Gaza, distrugând coloniile din teritoriu şi relocând circa 8.000 de israelieni care locuiau acolo.

Posibila revenire a unei prezenţe civile israeliene în acest teritoriu în care trăiesc 2,4 milioane de palestinieni a fost respinsă de Netanyahu, dar este discutată de cei mai radicali miniştri din guvern.

Pentru oponenţii colonizării, discursurile în favoarea unei întoarceri israeliene în Gaza năruie şansele eliberării celor 97 de ostatici încă reţinuţi în Fâşia Gaza.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu moartea a 1.206 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene şi care include ostaticii care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Peste 42.603 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană lansată ca represalii în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version