Joy și Dan Flynn au aniversat 54 de ani de la căsătorie pe 20 noiembrie. După ce au petrecut mai mult de o jumătate de secol împreună, cuplul spune că mariajul lor funcționează pentru că au păstrat o viață simplă și că își arată recunoștința pentru celălalt, relatează Business Insider.
Cele trei secrete ale succesului lor? Fără copii, fără animale de companie și o viață plină de gratitudine pentru partener. Aceasta, deși cele mai multe cupluri consideră că a avea copii este adevărata împlinire.
„În fiecare zi suntem recunoscători pentru ceea ce avem”, a spus Dan.
Soții Flynn se antrenează împreună pentru competiții de atletism, inclusiv pentru Campionatele Mondiale din Coreea de Sud.
Cei doi au decis să nu aibă copii, chiar dacă Joy recunoaște că a fi părinte te poate împlini.
„Dar copiii, uneori, provoacă tensiuni și certuri în cuplu”, a spus Joy, în vârstă de 78 de ani.
Cât despre animalele de companie, Joy glumește că are doar păianjeni de companie, din aceia mici care își țes pânza în beci.
„Ne-am păstrat viața extrem de simplă”, a spus Joy.
Cei doi s-au întâlnit în Hamptons în 1968. Era prima dată când Dan vizita New York-ul. Joy era cu un alt bărbat, dar acesta se pregătea să plece în Mexic pentru a urma o carieră de medic.
În curând au aflat că au aceeași zi de naștere.
„Mi-am dat seama că cineva care își sărbătorește ziua de naștere în aceeași zi cu mine nu poate fi chiar atât de rău. Și așa este. Nu e rău deloc”, a spus Joy.
De atunci, practic, sunt inseparabili.
„Am fost foarte norocoși. Facem totul împreună”, a spus Dan, care are 79 de ani.
De-a lungul anilor, au jucat tenis, au schiat, au jucat golf și au concurat împreună la atletism la campionate naționale și mondiale.
Recunoștința lor unul față de celălalt este ingredientul cheie al căsniciei lor de succes.
„Nu luăm niciodată lucrurile de bune. Ne mulțumim unul altuia pentru tot. Așa că, dacă eu spăl vasele, Dan îmi mulțumește. Dacă el spală vasele, eu îi mulțumesc”, spune Joy.
Ea crede că alegerea lor de nu avea copii sau animale de companie i-a ajutat să se concentreze pe o viață de care se bucură în fiecare zi.
Dan încă lucrează ca agent imobiliar comercial. Când nu este la serviciu, cei doi își ocupă timpul cu antrenamente, călătorii, oaspeți, de cine festive și voluntariat în comunitate.
În majoritatea dimineților, se trezesc devreme pentru a face mișcare împreună. Mai târziu, se antrenează pentru competiții de atletism, practicând CrossFit, sprinturi și sărituri.
Joy a spus că nu s-ar fi apucat de atletism dacă nu ar fi fost Dan și antrenorul lor de CrossFit. Îl urmărise pe Dan practicând atletism timp de câțiva ani, când, într-o zi, el i-a spus că ar trebui să încerce. Și s-a dovedit a fi foarte bună.
Deși nu au copii, Joy și Dan au îndrumat și au ajutat în ultimii 17 ani la creșterea a trei copii prin intermediul unui program caritabil catolic care sprijină familiile latino din Long Island. Au contribuit la asigurarea a numeroase activități, de la meditații și lecții de înot până la participarea la întâlniri școlare.
Scopul lor final este pur și simplu să rămână ocupați și implicați.
„Cu cât ieși mai mult și te întâlnești cu oameni, cu atât lucrurile vor fi mai bune pentru tine”, a spus Dan.
„Când ai prea mult timp liber, atunci începi să te concentrezi pe durerile tale. De aceea e bine să ieși și să faci lucruri”, adaugă Joy.
Editor : M.B.
