luni, ianuarie 20

Ceremonia de învestire a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, va fi mutată în interior, întrucât prognoza meteo pentru luni la Washington indică temperaturi foarte scăzute, a anunţat vineri presa americană, informaţie confirmată şi de viitorul preşedinte, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Prin urmare, depunerea jurământului, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, la fel cum s-a procedat la ceremonia pentru al doilea mandat al fostului preşedinte Ronald Reagan.

„Prognoza meteo pentru Washington, D.C, cu un vânt friguros, poate însemna recorduri de temperaturi scăzute. Un front arctic mătură ţara. Nu vreau să fie oameni răniţi, afectaţi în orice fel”, a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

„Am dispus ca Discursul de Învestire, precum şi rugăciunile şi alte intervenţii, să se desfăşoare în Rotonda Capitoliului SUA, la fel cum a procedat Ronald Reagan în 1985, atunci tot din cauza vremii foarte friguroase. Diverşii demnitari şi oaspeţi vor fi aduşi în Capitoliu”, a precizat el în continuare.

Viitorul preşedinte le-a transmis de asemenea susţinătorilor săi că vor putea vedea ceremonia de învestire pe ecrane amplasate în interiorul Capital One Arena, o arenă sportivă din Washington cu o capacitate de 20.000 de persoane.

Editor : A.C.

Acțiune.
Exit mobile version