duminică, noiembrie 24

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi, că neimpozitarea pensiilor până la 3.000 de lei este o măsură „corectă” şi va fi aprobată printr-o ordonanţă de urgenţă.

Întrebat într-o conferinţă de presă, la finalul vizitei efectuate la compania Softronic din Craiova, dacă va fi luată măsura neimpozitării pensiilor până la 3.000 de lei, Ciolacu a explicat că acest prag a fost trecut prin recalculare de aproximativ 800.000 de persoane.

„Da, pentru că a fost trecut acel prag de aproximativ 800.000 de persoane. Şi am vorbit şi cu doamna ministru (al Muncii), am avut întâlnire şi cu ministrul Finanţelor. Nu vă ascund că mă sfătuiesc, în continuare, în acest domeniu cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu (fost ministru al Muncii – n.r.), fiindcă avem cu toţii de învăţat, nu le ştim pe toate. (…) Ori dădeam o derogare pentru cei 800.000, dar creşterea nu era nu uniformă, puteai să spui că au crescut pensiile cu 300 – 400 de lei, vorbesc nominal, nu procentual, dar au fost creşteri şi mai mari. Şi atunci mi se pare corectă această abordare – creşterea pragului până la 3.000 de lei la impozitare”, a afirmat prim-ministrul, potrivit Agerpres. 

El a precizat că măsura va fi aprobată printr-o ordonanţă de urgenţă, având în vedere că este vacanţă parlamentară şi durează „foarte mult” procedura.

Potrivit lui Ciolacu, efortul bugetar nu este unul foarte mare. Impactul financiar va fi în jur de 800 de milioane de lei, a indicat premierul.

Editor : C.L.B.

Acțiune.
Exit mobile version