joi, decembrie 26

O femeie care l-a acuzat pe luptătorul irlandez de arte marțiale mixte Conor McGregor că a violat-o a declarat unui tribunal că acesta a sufocat-o de trei ori și că a crezut că va muri, transmite BBC.

Nikita Hand a inițiat o acțiune civilă în instanță împotriva lui McGregor și a unui alt bărbat, solicitând daune pentru un presupus atac sexual într-un hotel din Dublin, care a avut loc în decembrie 2018.

McGregor neagă acuzațiile, iar avocații săi au declarat într-o audiere, care a avut loc anterior, că Nikita Hand încearcă să îl șantajeze.

În 2020, Șeful biroului public de Anchete din Irlanda a decis să nu urmărească penal niciunul dintre bărbați, din cauza lipsei de probe și a lipsei unei perspective rezonabile de condamnare.

Într-o acțiune civilă din Irlanda – spre deosebire de o cauză penală – nici reclamantul, nici cei doi inculpați nu au dreptul la anonimat automat în timpul procedurilor judiciare.

În timp ce depunea mărturie miercuri, Nikita Hand tremura vizibil, iar ședința de judecată a fost amânată repetat pentru ca femeia să poată lua pauze.

Cea care îi vopsea părul a relatat amintirile despre presupusul atac, care a început după o noapte de Crăciun petrecută în oraș cu colegii, sâmbătă, 8 decembrie 2018.

Hand băuse și a recunoscut că luase cocaină când l-a contactat pe McGregor în acea seară.

Ea a declarat că sportivul a luat-o pe ea și pe o prietenă de la salon cu o mașină cu șofer, pentru a merge la o altă petrecere.

Nikita Hand a mers la un apartament de lux din hotelul Beacon cu un grup în care era și McGregor, precum și echipa sa de securitate.

Ea și-a amintit că i-a spus lui McGregor că nu a mers pentru sex – deoarece avea un prieten și spunea că luptătorul îl cunoștea pe partenerul ei.

Dar ea a susținut că McGregor a sugrumat-o de trei ori. „M-a imobilizat pe pat, mi-am ținut mâinile la piept, el și-a pus greutatea corpului peste mine”.

„Am crezut că nu-mi voi mai vedea fiica niciodată”

Hand a spus că nu putea să respire și a simțit că „singura ei apărare era să îl muște”.

„Nu i-a plăcut. Așa că s-a întors și m-a prins de gât și de umeri”, a spus ea.

Hand susține că în acel moment a înghețat. „Nu mă puteam mișca, mă holbam la somiera patului, gândindu-mă la fiica mea, gândindu-mă că voi muri”, a spus ea. „Credeam că nu-mi voi mai vedea fiica niciodată”.

După aceasta, ea susține că McGregor i-a dat drumul iar ea și-a cerut scuze pentru a-l „liniști”, astfel încât „să nu mă mai rănească”. Hand a declarat că McGregor a spus: „Așa m-am simțit și eu în octogon și a trebuit să renunț de trei ori”.

Ea a adăugat: „M-am gândit că a fost un lucru atât de ciudat de spus. I-am promis că nu voi spune nimănui nimic. L-am lăsat să facă tot ce trebuia să facă, ca să pot supraviețui, nu mai eram eu însămi.”

După aceasta, Hand susține că luptătorul MMA i-a dat jos hainele și a violat-o. Ea a declarat că s-a trezit mai târziu panicată, îngrijorată că nu și-a contactat partenerul. I-a trimis un mesaj partenerului spunându-i că se simte foarte bine, dar Nikita Hand a declarat instanței că a făcut acest lucru pentru că „nu a vrut să îl îngrijoreze”.

Când McGregor a plecat, Hand a rămas în camera de hotel cu al doilea inculpat, James Lawerence, din Rafters Road, Drimnagh, Dublin.

„Îmi amintesc că am cedat atunci”, a spus ea. „Lucrurile îmi reveneau în minte, mă uitam la brațele mele. Am spus: «Voi toți ați închis ochii la ceea ce Conor le face femeilor.»”

Hand susține că Lawerence i-a răspuns: „Nu-mi vine să cred că am fost în camera asta când ți se întâmpla asta”. Ea a adăugat că acesta a încercat să o calmeze și i-a comandat un burger și cartofi prăjiți.

În zilele care au urmat presupusului atac, Nikita Hand i-a povestit unui coleg și apoi mamei sale despre eveniment. A mers să se trateze în spital și a început să colaboreze cu Centrul de criză dedicat violurilor din Dublin.

Dar când ea a relatat atacul poliției ulterior, i s-a spus că James Lawrence pretindea că a făcut sex cu ea în aceeași noapte la hotel. „Am fost șocată, nu-mi aminteam absolut nimic despre asta”, a declarat ea în fața instanței. „Credeam că James are grijă de mine, iar el spune astfel de lucruri.”

Ulterior, instanței i-au fost prezentate imagini de pe camerele de supraveghere care îl arată pe McGregor părăsind hotelul în jurul orei 18:00 GMT în noaptea de duminică spre luni, după care ea și Lawrence au plecat la ora 22:17 GMT.

Nikita Hand și James Lawrence apar desculți în unele dintre imaginile de pe camerele de supraveghere – ei transportau băuturi și încercau să se întoarcă în camera lor mergând de la liftul hotelului.

Hand a plâns și a tremurat în timp ce au fost difuzate imaginile, spunând că nu își amintește să fi fost în lift sau în parcare.

În perioada care a urmat presupusului atac, instanța a audiat-o pe Nikita Hand, care a spus că nu a putut lucra din cauza problemelor de sănătate mentală și trăiește de pe urma alocației pentru dizabilități. Cazul continuă.

Editor : A.C.

Acțiune.
Exit mobile version