joi, octombrie 17

Timp de 10 ani, cât timp familia Marțian era împreună, copiii „nutreau sentimente de iubire față de mamă”, sentimente care au dispărut în mod „suspect” după separarea părinților și din momentul în care au locuit cu tatăl, se arată în două motivări ale unor sentințe definitive, intrate în posesia Digi24.ro. Într-unul dintre procese, judecătorii au subliniat că minorii au fost influențați să o acuze pe mamă de diverse tratamente inumane, ce nu au putut fi probate, și l-au acuzat pe omul de afaceri de „alinerare parentală”.

Cazul celor trei copii a fost dezbătut intens în spațiul public încă de luni, când Poliția a anunțat că au fost dați în urmărire națională, fiind pierduți de bonă. Pe 17 octombrie a apărut informația potrivit căreia cei trei frați și tatăl lor, Adrian Marțian, au fost depistați în Serbia și se află în custodia autorităților. 

Digi24.ro a intrat în posesia a două motivări, date în anul 2024 într-un proces în care mama minorilor l-a dat în judecată pe omul de afaceri pentru răpire internațională și într-un proces în care instanța a stabilit că Adrian Marțian trebuie să păstreze distanța față de minori.

Povestea, pe scurt

Potrivit motivărilor consultate de Digi24.ro, Adriana și Adrian Marțian au locuit timp de 10 ani în Cluj-Napoca. Ulterior, între august 2021 și iunie 2022, părinții s-au mutat cu copiii în Spania, până când s-au separat. 

Adrian Marțian a luat copiii și s-a întors în România în iunie 2022 și, de atunci, minorii nu au mai luat legătura cu mama lor, decât în cadrul unor audieri. Între timp, între cei doi adulți au avut loc mai multe conflicte ajunse pe masa judecătorilor. 

În timpul audierilor, copiii au fost supuși unor expertize psihologice realizate la cererea celor doi părinți, dar și la cererea instanței, în prezența unui psiholog independent. 

Pentru că sunt aspecte ce țin de viața privată a unor copii, Digi24.ro le va reda doar pe cele pe care le consideră relevante din perspectiva informațiilor apărute în spațiul public în acest caz.

Copiii, prinși la mijloc în războiul părinților

„După cum s-a dovedit, anterior separării, minorii nutreau sentimente de iubire față de mamă pentru ca apoi acestea să dispară, ceea ce este mai mult decât suspect. Minorii nu se află la vârsta să poată facă alegeri pe deplin corect și informate, mai ales când există influențe exterioare din partea tatălui justificate pe presupusurile abuzuri care nu au fost probate”, se arată într-una dintre motivările citate.

În timpul audierilor, copiii au acuzat în mai multe rânduri că mama i-ar fi supus unor abuzuri, fizice și psihologice. Judecătorii, citând expertul independent, au arătat însă că acuzațiile nu au fost probate și, cel mai probabil, declarațiile acestora au fost influențate de tatăl minorilor.

„Chiar dacă nu se poate nega faptul că minorii sunt traumatizaţi, pentru că au fost expuşi direct şi de mult timp relaţiei conflictuale dintre părinţii lor şi au fost direct implicaţi în acest conflict, precum şi faptul că aceştia se tem să nu fie luaţi de mama lor, trebuie avut în vedere că aceste percepţii şi idei ale copiilor au fost puternic influenţate de realitatea care le-a fost prezentată sau indusă de către tatăl lor, în condiţiile în care le-a fost restricționat de către acesta aproape complet atât contactul fizic cât şi cel telefonic sau prin alte mijloace de comunicare, cu mama lor”, se arată într-una dintre motivările obținute de Digi24.ro.

Situația duce la „afectarea psiho-emoțională a copiilor pe termen lung”

Instanța l-a acuzat pe omul de afaceri Adrian Marțian de „alienare parentală”, în sensul în care le-a blocat comunicarea cu mama, le-a transmis „persistent ideea că au fost abandonați, că nu îi iubește și că nu au nevoie de mamă”.

„Reține Curtea că o perturbare gravă a echilibrului copiilor a fost deja produsă prin deplasarea ilicită și ruperea contactului dintre copii și mama lor, precum și prin încurajarea înstrăinării copiilor față de mamă. O astfel de situație apreciază Curtea că este mult mai gravă decât echilibrul aparent existent în prezent și conduce la afectarea psiho-emoțională a copiilor pe termen lung”, mai arată motivarea citată.

Judecătorii notează, citând același expert, că sunt identificate „multiple elemente de dinamică familială disfuncțională: comunicare deficitară, roluri și structuri familiale destabilizate, instabilitate și nesiguranță”.

„Curtea, în aprecierea probaţiunii, va avea în vedere şi atitudinea procesuală a pârâtului care a tergiversat constant administrarea probaţiunii relevante, a încercat împiedicarea efectuării expertizei psihologice şi nu a prezentat copiii la toate întâlnirile programate de psiholog. Consideră Curtea că prin aceasta pârâtul a încercat să evite examinarea amănunţită a copiilor”, mai arată judecătorii.

Decizii definitive ale instanței

Cele două motivări citate de Digi24.ro vin pe fondul unor decizii definitive luate de Curtea de Apel București și Tribunalul Mureș, în anul 2024.

Curtea de Apel București l-a obligat pe Adrian Marțian să înapoieze copiii în Spania mamei lor, să plătească o amendă civilă de 10.000 de lei și să predea mamei minorilor pașapoartele și documentele de călătorie.

Tribunalul Mureș, citând decizia Curții de Apel București, a stabilit definitiv că Adrian Marțian trebuie să stea la 100 de metri de copii.

Menționăm că, în momentul în care aceștia au dispărut, copiii se aflau într-un sat din Hunedoara, fiind îngrijiți de bonă, iar, potrivit informațiilor din spațiul public, Adrian Marțian locuia la 100 de metri față de aceștia, într-o rulotă.

„Tatăl copiilor m-a contactat cu câteva zile după ce ei au ajuns în judeţul Hunedoara. I-am spus tatălui că această sentinţă trebuie respectată. Cumva, a început să fie mai agresiv în ton, spunându-mi că statul nu face nimic”, a relatat și ministrul Familiei, Natalia Intotero.

Pe fondul dispariției, autoritățile au anunțat că a fost deschis dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar copiii au fost daţi şi în urmărire internațională. De atfel, situația celor trei frați dispăruți era în atenția DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.

Acțiune.
Exit mobile version