sâmbătă, octombrie 12

Coreea de Nord a acuzat, vineri, Coreea de Sud că a trimis deasupra capitalei Phenian drone care au răspândit un „număr uriaş” de manifeste, într-o acţiune pe care Ministerul de Externe nord-coreean a descris-o drept o provocare politică şi militară care riscă să conducă la un conflict armat, transmite Reuters preluată de Agerpres.

Statul Major al armatei sud-coreene a dezminţit trimiterea vreunei drone către Coreea de Nord, acuzând-o în schimb pe aceasta că trimite cu regularitate în spaţiul aerian al Coreei de Sud baloane cu deşeuri. „Întreaga responsabilitate pentru seria recentă de evenimente revine Phenianului”, este replica în replica armatei sud-coreene.

Totuşi, aceasta admite posibilitatea ca un grup privat să fi acţionat cu astfel de drone, o chestiune de investigat.

Ministerul de Externe nord-coreean afirmă de partea sa că drone sud-coreene au zburat deasupra capitalei Phenian în timpul nopţii şi au lansat manifeste. „”Coreea de Sud trebuie să înceteze imediat astfel de provocări iresponsabile şi periculoase care pot conduce la un conflict armat”, a afirmat MAE de la Phenian.

Agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA a publicat în sprijinul acestei acuzaţii mai multe imagini, dar lipsite de claritate. Una dintre acestea arată un obiect triunghiular descris drept „dronă” în timp ce eliberează un alt obiect prezentat ca fiind un „teanc de manifeste”, iar o alta arată manifeste cu mesaje care descriu situaţia economică din Coreea de Sud în contrast cu pauperizarea vecinului din nord, plus mesaje critice la adresa liderului nord-coreean Kim Jong-Un.

În luna decembrie anul trecut, cinci drone nord-coreene au pătruns în spaţiul aerian al Coreei de Sud, care nu a reuşit să le doboare deşi a ridicat de la sol avioane şi elicoptere de atac.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version