Thursday, September 28, 2023
Home Afacere Cum s-a născut brandul „Savori Ardelenești” de la Mihai Viteazu, sat Cornești?

Cum s-a născut brandul „Savori Ardelenești” de la Mihai Viteazu, sat Cornești?

by admin

O mică afacere de familie pornită în satul Cornești din comuna Mihai Viteazu a ajuns să fie cunoscută în tot județul Cluj și nu numai.

Doi soți, Anca și Nicolae produc sucuri naturale de mere, dar au început și producția unor sortimente de siropuri naturale. Fabrica lor are doar 200 de mp și este situată în satul Cornești, aflat în apropiere de Cheile Turzii.

Atât Anca, cât și soțul ei au făcut cunoștință încă din vremea copilăriei cu „spiritul de mic producător”. Părinții Ancăi au cultivat căpșuni și au plantat o mică livadă de meri, piersici și pruni în Țara Oașului, iar părinții soțului produc, în localitatea Cornești, de mai bine de 40 de ani, legume și fructe, pe care le comercializează în piețele din Cluj-Napoca.

„Ideea de a produce sucuri naturale îi aparține soțului meu și a venit în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu un antreprenor român stabilit în Germania și care conduce o afacere de producție ecologică în țară. Știam că sacrificiile sunt mari și intuiam că o afacere de producție nu ar fi ușor de gestionat, dar când muncești cu drag și pui suflet, visele pot deveni realitate”, spune Anca pentru cluj.com

Aceștia produs suc de mere, zmeură, morcovi, sfeclă și chiar ulei de floarea soarelui, dulceață, zacuscă, miere și diverse siropuri.

„Dincolo de etichetă, Savori ardeleneşti reprezintă o poveste a resurselor locale, a muncii îndelungate și a pasiunii pentru produsele naturale. Agrofen Product SRL aduce în paharul vostru autenticitatea fructelor din Ardeal, într-o formă cât mai pură și sănătoasă, transformând fructele locale în sucuri naturale savuroase, păstrând intact gustul și nutrienții. Ceea ce începe în grădina locală ajunge direct în sticla voastră, fără adaosuri inutile și conservanți.

Ce este atât de special în această colaborare? Ei bine, în primul rând, produsele au un impact pozitiv asupra sănătății voastre, iar în al doilea rând, sprijinim producătorii locali și valorificăm resursele naturale din regiune.

Iată cum nu este vorba doar despre produse – este vorba despre o poveste de succes, despre pasiunea pentru natură și sănătate, despre comunitate și responsabilitate. Suntem mândri să vă oferim produsele rezultate din această colaborare de succes și suntem recunoscători pentru susținerea voastră continuă” se arată pe site-ul Savori Ardelenești.

Soții Feneșan au făcut primii pași spre această afacere în 2015, doi ani mai târziu au accesat fonduri europene și în 2018 au început producția.

Mai multe detalii pe:  https://savoriardelenesti.ro/

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro