vineri, decembrie 27

Know-how-ul pe care DIGI la perfecționat în ultimii 30 de ani în România este pus în valoare pe scară largă la nivel european. Grupul Digi își consolidează prezența pe piața europeană și se pregăteste să lanseze servicii în Belgia. Sediul DIGI din Bruxelles va găzdui echipele mixte de profesioniști pentru a marca oficial inaugurarea activităților comerciale pe această nouă piață. E o etapă importantă în strategia de extindere internațională a companiei.

Pentru grupul Digi, anul 2024 a fost unul plin de evenimente, de bun augur. După lansarea oficială a operațiunilor comerciale de luna trecută în Portugalia, compania fiind prezentă cu subsidiare în Spania și în Italia, astăzi ne pregătim de Digi Belgia. 

Digi devine al patrulea și cel mai nou jucător pe piața de telecomunicații din Belgia. Obiectivul companiei este de a veni în întâmpinarea cerințelor consumatorilor belgieni cu un portofoliu variat de servicii precum telefonie și date mobile, internet fix în bandă largă prin fibră optică, televiziune prin cablu, disponibile la prețuri accesibile și stabile.

Cele mai mari beneficii evident că vor fi prețurile pe care le vom lansa începând de astăzi. Credem că acestea vor fi printre cele mai atractive pe piață, pentru că, așa cum am urmărit de ceva vreme, sunt piețe în Europa unde prețurile nu sunt corelate cu puterea de cumpărare și nu sunt corelate cu realitatea timpurilor noastre, în care credem că nevoia de conectivitate este un serviciu universal care trebuie să fie accesibil pentru oricine, la un preț corect. Aceste prețuri corecte nu existau în piață și credem că va fi o schimbare pe care cu toți o așteptăm și în primul rând, consumatorii de aici o așteaptă”, a declarat Valentin Popoviciu, membru în Consiliul de Administrație Digi Belgia.

Digi Belgia, abordare centrată pe nevoile utilizatorilor, la costuri echitabile și avantajoase

Așa cum s-a întâmplat în celelalte piețe unde activează, cu abordare centrată pe nevoile utilizatorilor și cu angajamentul de a asigura soluții performante, la costuri echitabile și avantajoase, Digi își propune să redefinească modul în care consumatorii belgieni vor avea acces la tehnologie și divertisment, fără promoții complicate, pachete obligatorii sau creșteri anuale de tarife.

Clienții au libertatea de a alege abonamente individuale sau de a-și configura un pachet personalizat. Belgienii vor beneficia de internet ultra-rapid cu viteze de până la 10Gb/s, de opțiuni mobile cu trafic generos de date și, în viitorul apropiat, de programe TV, cu certitudinea că dispun de cel mai bun raport preț-calitate.

În primul rând, avem acoperire națională încă de la lansare, ceea ce e grozav. De asemenea și 15GB de date, care ar trebui să reprezinte un pachet suficient pentru 75% din populație. Toți belgienii pot să ni se alăture chiar de astăzi”, afirmă Jeroen Degadt, director general Digi Belgia.

În Belgia, Digi face acest pas strategic printr-un joint venture cu Citymesh NV, parte a grupului CGK. Împreună, cele două entități au câștigat pachetul de spectru pentru nou-intrat la licitația organizată în iunie 2022 de Institutul Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații, ceea ce a permis obținerea drepturilor de utilizare a unor frecvențe din spectrul mobil pentru construirea de la zero a unei noi rețele de comunicații fixe și mobile, cu tehnologie de ultimă generație.

Încrederea e foarte importantă, cred că Grupul Digi a arătat în toată Europa că sunt un partener de încredere pentru mulți consumatori, iar aici în Belgia vom oferi prețuri foarte transparente și foarte corecte”, a declarat Mitch De Geest, director general Citymesh NV.

Digi Belgia contribuie la dezvoltarea inovativă a infrastructurii locale

Prin eforturile și investițiile făcute, Digi Belgia contribuie la dezvoltare inovativă a infrastructurii locale construind o rețea proprie de fibră optică cu peste 150.000 de case în curs de activare în Bruxelles, cât și o rețea mobilă 4G și 5G, prognozată să atingă un număr de 4000 de site-uri mobile în următorii ani. 

Digi este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă, servicii de distribuție TV și telefonie fixă, deținând o cotă semnificativă pe segmentul de comunicații mobile, precum și cea mai mare acoperire la nivel național. 

Acțiune.
Exit mobile version