joi, aprilie 10

Președintele american Donald Trump a declarat joi că ar prefera să aibă „negocieri directe” cu Iranul în vederea unui nou acord privind programul său nuclear, relatează AFP, citată de Agerpres. Teheranul a anunțat recent că este deschis doar negocierilor indirecte, atât timp cât Statele Unite nu își schimbă „abordarea” față de Iran.

„Cred că ar fi mai bine dacă am avea negocieri directe”, le-a spus Trump jurnaliștilor la bordul avionului prezidențial Air Force One. „Merge mai repede și înțelegi mult mai bine cealaltă parte decât o poți face prin intermediari”, a adăugat el.

Donald Trump a amenințat duminică Iranul cu bombardamente și tarife secundare dacă acesta nu va ajunge la un acord cu Washingtonul în privința programului său nuclear. De asemenea, Statele Unite au transferat avioane militare suplimentare în regiune.

Puterile occidentale, în frunte cu SUA, acuză Iranul că ar avea o agendă secretă de a dezvolta arme nucleare prin îmbogățirea uraniului la un nivel înalt de puritate, peste ceea ce occidentalii spun că este justificabil pentru un program civil de energie atomică.

Teheranul afirmă însă că programul său nuclear are exclusiv scopuri civile.

Iranul a încheiat în 2015 un acord cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (n.r. China, Rusia, SUA, Franța, Marea Britanie) și cu Germania, acord ce limita strict programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale.

În 2018, în primul său mandat, Donald Trump a retras unilateral SUA din acord și a reimpus sancțiuni americane drastice, însă acum susține că este deschis dialogului pentru încadrarea activităților nucleare iraniene.

Editor : C.A.

Acțiune.
Exit mobile version