duminică, noiembrie 24

Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis, joi, 10 octombrie, că poate fi începută judecata pe fond în dosarul în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost trimişi în instanţă în cazul privind protestul din 10 august 2018, relatează Agerpres. Astfel, dosarul, în care sunt vizați Cazan Laurențiu Valentin, Cucoș Gheorghe Sebastian, Sindile Ionuț Cătălin şi Buzatu George, se întoarce la Tribunalul Militar.

  • Decizia magistraţilor deschide calea pentru a „fi judecaţi, în sfârşit, jandarmii acuzaţi că au ordonat lovirea şi gazarea a mii de protestatari paşnici”, au anunțat și reprezentanții Comunității Declic, potrivit News.ro

Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis, joi, că poate fi începută judecata pe fond în dosarul în care foşti şefi ai Jandarmeriei au fost trimişi în instanţă în cazul privind protestul din 10 august 2018, transmite Agerpres.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii col. Laurenţiu Valentin Cazan, col. (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, col. (r) Cătălin Ionuţ Sindile şi plt. adj. şef George Buzatu împotriva încheierii 137/26.06.2024 pronunţate de Tribunalul Militar Bucureşti. (…) Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

La începutul lunii august 2023, foşti şefi ai Jandarmeriei au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei Militare a Parchetului General în dosarul privind protestul din 10 august 2018, un număr de 312 persoane vătămate constituindu-se părţi civile în proces.

Este vorba despre colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoş, fost şef al Jandarmeriei Române; colonelul Laurenţiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, în prezent ofiţer în cadrul Jandarmeriei; colonelul Cătălin Sindile, fost prim adjunct al şefului Jandarmeriei Române.

Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, iar Laurenţiu Cazan şi pentru infracţiunea de fals intelectual.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată alţi 13 ofiţeri şi subofiţeri de la Jandarmeria Capitalei: col. (r) Laurenţiu Ciobanu Cristian, fost comandant de batalion în cadrul DGJMB, col. Răzvan Cătălin Popescu, col. Marian Ion Zăvoianu, lt.col. Adrian Costel Dumitru, mr. Luca Moldoveanu, cpt. Marius Daniel Mihai, plt. adj. (r) Alin Belecciu, plt. maj. Marian Cristian Bîrsan, plt. adj. Cristian Bolat, plt. adj. şef George Buzatu, plt. adj. Florea Carmocanu, plt. adj. şef (r) Bardahan Pavel Custrin şi plt. maj. (r) George Constantin Zamfir.

Aceştia sunt acuzaţi de purtare abuzivă sau complicitate la această infracţiune.

Potrivit Parchetului General, în data de 10 august 2018, la ora 23:11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, colonelul Laurenţiu Cazan, în calitate de comandant al acţiunii, precum şi Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiaşi acţiuni, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispoziţiilor legale, intervenţia în forţă în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piaţa Victoriei – aproximativ 30.000 de persoane, intervenţie pe care ulterior au şi condus-o.

Faptele lor au avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de întrunire şi a dreptului la integritate fizică şi psihică a manifestanţilor prezenţi în Piaţa Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi provocarea de suferinţe fizice sau leziuni ce au necesitat între una şi 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul unui număr de 433 de persoane, arată anchetatorii.

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenţia în forţă a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesităţii, gradualităţii şi proporţionalităţii, principii consacrate de reglementările legale în materie şi reflectate în jurisprudenţa CEDO.

Astfel, s-a reţinut că jandarmii au acţionat nu doar împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora şi aplicării măsurilor legale, ci şi împotriva manifestanţilor paşnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor.

În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 de grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartuşe de calibru 38 mm şi 40 mm, de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită şi 168 pulverizatoare de mână”, arătau procurorii.

În ceea ce-l priveşte pe colonelul Laurenţiu Cazan, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit un raport de acţiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menţionat că prefectul municipiului Bucureşti ar fi aprobat intervenţia în forţă a militarilor jandarmi asupra demonstranţilor adunaţi în Piaţa Victoriei.

În privinţa celorlalţi inculpaţi, din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare şi restabilire a ordinii publice din Piaţa Victoriei, distinct de ordinul de intervenţie în forţă dat de către primii trei inculpaţi, au înlesnit utilizarea forţei fizice şi mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferinţe fizice şi/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între una şi 50 zile de îngrijiri medicale.

Procurorii precizau că, în acest dosar, s-au dispus şi soluţii de clasare, două disjungeri faţă de doi inculpaţi, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, precum şi alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârşirea unor fapte de natură penală.

Până la data de 1 august 2023, dintre persoanele vătămate 312 s-au constituit părţi civile în cauză.

Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părţi responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. 
 
Dosarul urmează să fie soluţionat de Tribunalul Militar Bucureşti.

Comunitatea Declic: Decizia deschide calea pentru a fi judecaţi, în sfârşit, jandarmii acuzaţi că au ordonat lovirea şi gazarea a mii de protestatari paşnici 

Reprezentanţii Comunităţii Declic apreciază că decizia magistraţilor deschide calea pentru a „fi judecaţi, în sfârşit, jandarmii acuzaţi că au ordonat lovirea şi gazarea a mii de protestatari paşnici”. 

„Le mulţumim membrilor Declic, care au contribuit pentru costurile cu avocaţii. Datorită lor, avocaţii Declic au putut fi prezenţi la fiecare termen şi au reuşit, astfel, să blocheze toate încercările de tergiversare venite din partea şefilor Jandarmeriei. Într-o vreme în care procesele stau cu anii blocate în camera preliminară, faptul că în Dosarul 10 august începe procesul pe fond, la un an de la trimiterea în judecată, este o mare victorie”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei ”10 august”. 

Comunitatea Declic s-a implicat în Dosarul 10 august, în ultimii 6 ani, pentru ca victimelor să le fie făcută dreptate. Membrii Declic au susţinut, prin achitarea onorariilor avocaţilor, victimele din dosar. 

„Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor jandarmilor din 10 august 2018, a solicitat şi obţinut redeschiderea anchetei, în urma unui proces în care a fost reprezentat de sora lui, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean. Membrii Declic au achitat costurile judiciare, atât pe parcursul anchetei, cât şi în instanţă, în plângerile împotriva clasărilor nelegale ale dosarului”, a mai transmis Comunitatea Declic.

Editor : A.C.

Acțiune.
Exit mobile version