Tuesday, February 7, 2023
Home Tehnologie Economica.net – Fermierii pot depune în decembrie cererile pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în 2023 – APIA

Economica.net – Fermierii pot depune în decembrie cererile pentru acciza la motorina utilizată în agricultură în 2023 – APIA

by admin

Solicitările se depun la centrele judeţene ale APIA pe raza cărora sunt situate exploataţiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, beneficiarii acestei scheme de sprijin sunt: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare; producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor.

De asemenea, beneficiarii sunt şi organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare; organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul juridic sau de modul de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

APIA menţionează că persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a cererii de acord.

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro