miercuri, noiembrie 20

La împlinirea a 1.000 de zile de la invazia rusă, ambasadorul Ucrainei la București Ihor Prokopchuk a declarat, pentru Digi24, că țara sa va continua lupta, pentru că este un lucru nu doar în interesul țării sale, ci al înregii Europe și lumi democratice. El a vorbit și despre așteptările din partea României, în contextul alegerilor prezidențiale de la finalul săptămânii, și a adăugat că Rusia nu trebuie să ajungă la granița României sau la gurile Dunării. 

„În ultimele luni, Ucraina a utilizat ceea ce a avut. Și noi am încercat să promovăm versiunea noastră de plan de pace Este ceea ce președintele Zelenski numește planul victoriei. Este ceea ce trebuie să facem ca să ajungem înapoi la pace. Este una dintre capacitățile pe care Ucraina le-a obținut ca să poată să ajungă la acest țel. Este ceea ce avem de făcut. Nouă ne trebuie să avem mijloacele necesare ca să putem să ne atingem obiectivele. În același timp, Ucraina are dreptul legitim să se apere. Nu trebuie să uităm, acum că s-au împlinit 1.000 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina, că țara mea are toate drepturile să se apere. Singurul țel al Ucrainei este să restaureze integritatea sa teritorială”, a afirmat Ihor Prokopchuk, marți seară la Digi24, întrebat la ce să ne așteptăm, după primul atac al Ucrainei cu rachete americane pe teritoriul rusesc.

El a subliniat că trebuie în continuate întărită apărarea Ucrainei, în condițiile în care Consiliul de securitate al ONU  a ajuns la concluzia că „Rusia și-ar putea întări mașinăria militară chiar până anul viitor”.

„Suntem după 1.000 de zile de război, iar la Kremlin, dictatorul rus poartă un război așa cum și-l dorește, dar Ucraina nu va renunța și nu va ceda. Asta înseamnă că vom continua să luptăm și să ne apăram și nu doar pentru Ucraina, ci în interesul întregii Europe și a lumii democratice. Sprijinul pe care îl primim din partea comunității internaționale înseamnă sprijin în diverse domenii, tot felul de ajutoare pe care le-am primit. Însă nu avem deocamdată forța necesară pentru a obliga Rusia să înceapă discuții despre pace. Trebuie să întărim în continuare apărarea Ucrainei și nu este vorba numai despre ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă. Este vorba și despre sancțiunile economice la care este supusă Rusia. Consiliul de securitate al ONU a ajuns la concluzia că Rusia și-ar putea întări mașinăria militară chiar până anul viitor. Veniturile pe care le obține Rusia o ajută să continue războiul”, a explicat ambasadorul Ucrainei în România, chestionat dacă e mai aproape de pace Ucraina.

Obligarea Rusiei să respecte legea internațională

Ihor Prokopchuk a comentat și așteptările Ucrainei de la viitorul șef al statului, în contextul în care duminică avem primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Din primele zile ale invaziei ruse, am primit sprijin practic și sprijin la nivel emoțional. România ne-a ajutat să exportăm produsele agricole ale Ucrainei în restul lumii. Ne așteptăm ca, indiferent de rezultatul alegerilor din România și de rezultatul votului democratic, poziția României să rămân puternic în favoarea Ucrainei. Noi ucrainenii nu luptăm doar pentru noi înșine, ci și pentru România și pentru români. Rezultatul bătăliei purtate acum de către ucraineni contează pentru ca Rusia să nu ajungă la granița României, să nu ajungă la gurile Dunării. Trebuie să rămânem uniți și suficient de puternici și să obligăm Rusia să respecte legea internațională”, a declarat ambasadorul Ucrainei la București.

Întrebat ce așteptări are din partea președintelui Donald Trump, Ihor Prokopchuk a răspuns: „S-a întâlnit cu președintele Zelenski în septembrie, iar liderul ucrainean i-a împărtășit viziunea Ucrainei privind pacea.”

„Au mai vorbit la telefon după alegeri, iar președintele ales are interesul de a revedea pacea instalată în regiunea noastră. Este important să stabilim că pacea va respecta regulile din Carta Națiunilor Unite, atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare”, a conchis oficialul ucrainean.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version