Interviu-eveniment la Digi24. David Popovici, campionul olimpic la natație care a cucerit o țară întreagă, ba chiar o lume, cu modestia și normalitatea de care dă dovadă, a vorbit în exclusivitate despre nevoia sa de a face o schimbare în bine și a ajuta și pe alții să aibă șansa la o viață mai bună. O discuție despre viață, cu bune și rele, despre generozitate, ambiție și disciplină. Aflați ce planuri are campionul, convins că oricine ar putea fi în locul lui dacă muncește suficient de mult.
Teodora Tompea, jurnalist Digi24: David, mulțumim tare mult pentru prezență. Să știi că pentru noi este cu adevărat o onoare să revii la Digi24.
David Popovici: Mulțumesc pentru invitație și pentru inițiativă, pentru că avem de vorbit despre foarte multe chestii importante.
Teodora Tompea: De fapt, pentru că recent, acum câteva zile, te-ai alăturat unui proiect care dă din tine foarte mult, din sufletul tău, din timpul tău pentru a face bine. Vorbim despre construcția unei case, de fapt strângerea unor bani pentru construcția unei case pentru familii, pentru copii care nu au parte de lucruri simple. Știi, noi luăm totul ca un dat de foarte multe ori, tot ce ni se întâmplă în viață.
David Popovici: Da, când, de fapt, ar trebui să ne dăm seama să realizăm cât de privilegiați suntem, că putem funcționa normal și ne putem adapta în societate. Și tocmai pentru că nu toți se nasc cu aceeași șansă, e datoria noastră să ne facem parte și să-i ajutăm pe cât putem.
Teodora Tompea: De ce te-ai alăturat acestei campanii? De ce te-ai alăturat unei astfel de cauze?
David Popovici: Din fericire, mă cunosc cu cei de la Hope and Homes for Children, și atunci când mi-au propus ei să mă alătur acestei cauze, deja fiind a 3-a cauză pentru care strângem bani, a 3-a casă pe care vrem să o construim, și vom reuși, atunci când mi-au propus ei asta am acceptat imediat, pentru că, după cum am spus și mai devreme, e datoria noastră, și ce altceva pot să fac mai bun cu imaginea pe care o am, expunerea pe care o pot obține, altceva decât să ajut?
Teodora Tompea: Da, copiii sunt desigur, foarte sinceri, foarte onești. I-ai cunoscut pe parte dintre ei și sunt convinsă că îi vei cunoaște și pe mai mulți care vor avea nevoie. Din acești copii care au nevoie de ajutor, de sprijin, ce ți-au spus în momentul în care sunt absolut convinsă că știu cine ești și te-au urmărit sau văzut performanțele tale? Ce ți-au spus în momentul în care te-au cunoscut, te-au întâlnit?
David Popovici: Mi-au spus multe. Ei au vârste cuprinse între 9 și 18 ani. Cu cei de 18 ani, după cum se vede și în imagini, am reușit să vorbesc cu ei despre în ce clasă sunt, la ce școală sunt, despre colegii lor. Iar cu fetița din cadru, de acum, ea mi s-a părut că era poate cea mai extrovertită dintre toți.
Teodora Tompea: Te știa, te cunoștea?
David Popovici: Nu, nu cred că mă știa. În schimb, cei mai mari mai văzuseră câte ceva cu mine, poate la televizor, sau numai că ce m-a surprins cel mai tare a fost cum, la final, atunci când ne-am strâns să facem o poză, cea mică, în scaunul cu rotile, a strigat „Familie!”, nu a strigat „brânză”, nu a strigat „upi”, „ura”, ci „familie”, și asta ne-a impresionat pe noi toți. Adică ne-a făcut să ne dăm seama cât de importantă e familia pentru noi, și cât de recunoscători, cum am zis și mai devreme, ar trebui să fim, că ne-am născut într-o familie. Uite, am ajuns aici, avem acest interviu, toată echipa de producție, tu, eu, până la cameramani. Pentru că am ajuns aici, ar trebui să fim recunoscători și trebuie să-i ajutăm și pe ei să aibă o viață cât mai obișnuită și normală și să îi ajutăm să se integreze.
Teodora Tompea: Uite, pentru că spuneai de fetiță, spuneai și de cei de 18 ani care sunt până la urmă chiar la început de viață, care au nevoie de un impuls, de un imbold pentru a merge mai departe în viață. Despre tine s-a spus și se spune că ești fenomen, până la urmă. Și ești un fenomen. Fenomenul David Popovici. Crezi că ei pot avea șansa să ajungă, mai ales cu ajutorul acesta de la Hope and Homes for Children, și de la tine, crezi că pot avea șansa să ajungă, sau să-ți calce pe urme, să ajungă ca tine într-o bună zi? Sau familia, sau startul acesta foarte bun contează de mic, de foarte mic.
David Popovici: Contează, contează de foarte mic. Ei sunt 11 copii cu dizabilități severe, și ei provin din sistem. Înainte să aibă ocazia să se apuce fie de un sport, sau să încerce, trebuie să aibă o casă potrivită, un „acasă” cum ne place nouă să spunem. Și tocmai de aceea e strângerea asta de fonduri. Eu m-am înhămat la a strânge un sfert din această sumă – 115.000 euro. Și deja în doar 48 de ore s-au strâns peste 60%, în jur de 70.000 euro. Mobilizarea oamenilor este senzațională atunci când este bine de făcut, și asta mă bucură. După cum spuneam, ei au nevoie în primul rând să se simtă în siguranță, să fie protejați, să aibă o casă adaptată nevoilor lor, o casă de peste 300m² care să aibă de la un living generos, o curte în care să se poată juca și intra, o rampă de acces.
Teodora Tompea: Condiții decente până la urmă…
David Popovici: Condițiile pe care ar trebui să le aibă de mici, pe care în multe alte state le au, le au din partea statului.
Teodora Tompea: Și tu donezi… de fapt, e o licitație sau, în fine, este și costumul pe care tu l-ai purtat la Jocurile Olimpice, cel în care noi te-am văzut în aparițiile publice, și ne-ai spus – pentru că vor vedea telespectatorii și mascota pe care ați primit-o, voi, cei care ați concurat și care ați și obținut medalii -, mascota aceea specială care va avea un loc de cinste în această casă.
David Popovici: Da, pentru a le da oamenilor un motiv în plus să doneze, am ales să ofer acest echipament de premiere pe care l-am avut chiar în poza asta, atunci când am primit ambele medali. Pentru a intra la tragerea la sorți trebuie să donezi minim 50 lei. În data de 9 octombrie se va extrage aleatoriu câștigătorul. Da, și îi voi înmâna acest echipament personal, pentru că măcar atât să fac pentru cineva care a ales să, a ales să doneze și să facă o faptă atât de bună. Pentru că marea majoritate a donațiilor provine de la sute, mii de oameni care donează câte puțin, câte 50-60 lei, poate 100 lei, fiecare cum poate. Și de aici vine vine cea mai mare parte a donațiilor.
Teodora Tompea: Din ce știu tu, ai revenit la Facultatea de Psihologie, adică te-ai reînscris, pentru că ai făcut această pauză pentru a te pregăti pentru Jocurile Olimpice, și ai spus la un moment dat într-un interviu că îți dorești să activezi mult mai mult în zona aceasta de asistență socială, că îți dorești să faci mai mult bine, că te vezi la un moment dat extinzându-ți cariera. Poate în această zonă. De unde dorința asta? Pentru că tu deja faci foarte mult bine. Și uite, chiar și acest gest, acest proiect în care te afli acum e o confirmare a ceea ce am spus.
David Popovici: Cred că e o dorință și o datorie a fiecăruia dintre noi să încerce să facă bine pe cât poate. De unde dorința asta mea de a mai implica? Nu știu, mi se pare cumva… Mi-e jenă doar să înot, știi? Mi-e jenă doar să înot, să câștig, deși important, e important pentru mine, pentru copilul din mine, mi-e jenă să fac doar asta.
Teodora Tompea: Pentru tine este „doar asta”, pentru noi este ceva ce cei mai mulți dintre noi nu am reușit să facem.
David Popovici: Mă bucur că înseamnă ceva și pentru cei mai mulți oameni care mă urmăresc și mă susțin. Și pentru mine înseamnă mult, dar nici nu se compară cu nivelul de bine pe care îl poți face implicându-te, sau implicându-mă într-o astfel de strângere de fonduri până la urmă.
Teodora Tompea: Dar ce simți în momentul în care, uite, interacționezi cu acești micuți, tineri, mai mari sau mai mici, că unii sunt apropiați și de vârsta ta și clar vei ajunge și în acel moment în care probabil vei păși în acea locuință alături de ei sau te vei mai implica. Sunt absolut convinsă, din moment ce ai spus că asta este direcția în care vrei să mergi și în alte proiecte de a face bine. Ce simți tu, cum e în tine, în sufletul tău, în mintea ta. Ce-ți spui atunci?
David Popovici: E foarte greu și dificil să îi întâlnești, adică e o sarcină emoțională foarte mare, însă nu se compară cu greul prin care trebuie ei să treacă, adaptându-se în societatea noastră, în orașele noastre deloc accesibile, fie cu scaun cu rotile, fie pentru nevăzători, și așa că trebuie să mă mobilizez, oricât de dificil e, pentru că eu am partea ușoară, eu îi întâlnesc, îi cunosc, noi îi cunoaștem, îi întâlnim, și nu trebuie decât să ne folosim de imaginea noastră. Adică eu am partea ușoară, ei au cu adevărat parte grea.
Teodora Tompea: Și revin la ceea ce te întrebam mai devreme. Crezi că astfel de copii au totuși șansă, sunt și Jocurile Olimpice și Paralimpice, sunt foarte mulți sportivi care au avut dizabilități și au reușit să facă performanță. Crezi că ei, totuși, cu datele pe care le avem, au șansa să ajungă vreodată la nivelul tău.
David Popovici: Mulți dintre ei mi-au spus când ne-am întâlnit în parc. Din nou, m-am întâlnit doar cu opt dintre cei 11, pentru că restul nu s-au putut deplasa până acolo, în parc. De asta au nevoie de o curte foarte bună și mare. Cred că se poate, pentru că mulți dintre ei, după cum spuneau, mi-au spus, își doresc să fie înotători, își doresc să fie colegi cu mine, și ăsta e primul pas, acest entuziasm și dorință, mai întâi trebuie să îți dorești, după care poate cu ajutorul celorlalți, în cazul lor, vor avea și condițiile să înceapă să facă așa ceva.
E nevoie mai mult de ajutorul nostru, al fiecărui individ, să-și facă partea. E nevoie și de ajutorul statului, și această campanie. Însă într-o țară în care încă sunt câteva orfelinate care ar trebui să se transforme în case familiale, e nevoie și de noi. E nevoie de ajutorul fiecăruia.
Teodora Tompea: Și unde avem nevoie de mai multă investiție și în sport. Ăsta este un subiect pe care tu l-ai punctat, și l-am mai discutat de altfel de-a lungul timpului și aici, la Digi24. Pentru că ai spus că îți este jenă doar să înoți, și totuși, pentru cei mai mulți tu ai făcut absolut o minune și ai făcut niște minuni în bazin și la Jocurile Olimpice de acum, și la cele precedente, de la Tokyo. Mă întorc la o întrebare pe care cred că ți-am mai pus-o în interviurile precedente. Dacă ar fi să-mi spui cum e acum față de interviul, cred că de acum 3 ani de zile, în care spuneai că ambiția este să ajungi la Jocurile Olimpice, astăzi cum te vezi, cum te raportezi la tot ceea ce ai realizat? Ai două medalii, una de aur, una de bronz, obținută recent. Și mai încolo ce vrei să faci?
David Popovici: Nu știu exact ce vreau să fac. Știu că de când am avut ultimul interviu s-au schimbat foarte multe în viața mea, de când am devenit bun la înot. Cumva s-au schimbat multe. S-au schimbat foarte multe de atunci, dar tot ambiția a rămas cumva motivatorul principal. Numai că ambiția și motivația fluctuează. Uneori ești motivat, alte ori ești demoralizat, poate în timp ce disciplina te ține pe o linie de plutire. Și așa că aș zice că disciplina e mult mai importantă decât motivația. Orice încerci să faci, îți dorești să-ți iasă.
Teodora Tompea: Cum de reușești să fii atât de riguros? Cum de reușești să îmbini partea profesională, mă refer strict pe înot, cu partea educațională, pentru că spuneam că ești student și la psihologie, cu o viață normală până la urmă, și să te implici în astfel de cauze.
David Popovici: Legat de facultate și de psihologie, în primul an am fost nevoit să-mi îngheț anul pentru a mă pregăti pentru Jocurile Olimpice. Numai că anul ăsta încerc din nou, având un program un pic mai liber, să zicem. Și pentru că mi-am dat seama că despre psihologie mă pot documenta foarte mult și singur, fie citind, fie nu știu, pur și simplu documentându-mă. Am ales să mă transfer cumva la asistență socială.
Vreau să învăț cât mai bine cum pot să ajut și cum pot să mă implic în astfel de cauze. Dar nu e despre mine, e despre binele pe care pot să-l fac și unde ajunge acest bine, acest bine care vine de la fiecare telespectator, fiecare om care urmărește conturile de social media și decide să intre pe link-urile expuse și să doneze. Cum reușesc să îmbin această viață profesională cu ce fac acum? Nu știu, nu e ușor clar, dar nici nu se compară cu greul prin care trec acei copii. Așa că consider că nici nu am dreptul să mă plâng atât de mult.
Teodora Tompea: Dacă te întâlnești acum, vine un copil aici, alături de noi, în platou și îți spune David, aș vrea să fac înnot ce ei spune.
David Popovici: Îl felicit în primul rând. Dacă e și părintele de față, îl felicit și pe el, pentru că e un sport extrem de sănătos, îți dezvoltă toți mușchii, folosești toți mușchii, tot corpul, foarte sănătos pentru inimă, pentru plămâni, sănătate în general. Și următorul pas e probabil să le recomand cele mai bune bazine pe care le știu eu din București. Nu sunt extrem de multe.
Teodora Tompea: Din păcate, din păcate. De ce alegi să faci acest bine, sau de ce alegi, de exemplu, uite să rămâi în țară, că ai putea face lucruri, sunt convinsă, absolut oriunde în lumea asta largă, pentru că am spus și mai devreme, și știu că tu ești un om foarte modest. Știi că nu reușim să cuprindem tot ceea ce faci tu, spunând doar fenomenul. David Popovici ești mai mult decât atât, și am văzut și emoția cu care ai fost primit când ai venit aici, la Digi24. Oameni care au venit doar să te vadă. Știi de ce ai ales să rămâi în România. Cred că te-am mai întrebat asta, și te-am întrebat și înainte să mergi la Jocurile Olimpice.
David Popovici: Sunt destul de mult legat de țara mea, pentru că aici am crescut, aici am rădăcinile. O scurtă paranteză, niciodată nu mi-a plăcut să fiu numit fenomenul. În schimb, îmi place să fiu numit „omul”.
Urmăriți interviul integral în materialul video.
Editor : Liviu Cojan
