Președinta USR, Elena Lasconi, a vorbit la Digi24 despre cum soțul ei a ajuns consilier USR în Parlament, precizând că i-ar „propune să lase tot ce înseamnă politică și să facă avocatură pentru că câștiga mult mai bine.”
„Soțul meu, eu îl apreciez și îl admir foarte mult, este omul pe care mă bazez, mă susține în tot ce fac. Din 2019, a renunțat la a mai lua cazuri pe avocatură, are 23 de ani de avocatură, nu este un jurist, este un avocat. A câștigat majoritatea proceselor de care știu eu.
S-a dat un anunț public pentru consilier politic la grupul parlamentar și el a depus CV-ul acolo. Prima dată era vorba de un salariu până în 5 mii de lei și acum a crescut la 6 mii. Sincer, eu i-aș propune să lase tot ce înseamnă politică și să facă avocatură pentru că câștiga mult mai bine. Nu este într-o agenție, așa cum sunt tot felul de ipocriți care vorbesc despre asta, în care să primească 3 mii sau 10 mii de euro pe lună. Muncește foarte mult și da, știu, trebuia să apară acest articol pentru că i-a încurcat foarte tare, că zeci de legi le-a întors înapoi Cătălin, pentru că este foarte bun în ce face și își petrece și foarte mult timp la serviciu,” a declarat Elena Lasconi.
Editor : A.P.