vineri, septembrie 20

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a apreciat vineri, la Digi 24, modul în care președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a reușit să eficientizeze activitatea instituției pe care o conduce prin reducerea numărului de angajați, chiar fără existența unei prevederi legale, și a considerat că un astfel de model poate fi preluat și la nivelul Executivului, de către instituțiile guvernamentale.

„Nu vreau să-l ridic în slăvi pe Bolojan, dar dumnealui, fără prevedere legală, a redus (personalul din CJ Bihor) de la 298 de angajați, la 85”, a spus ministrul Finanțelor, care a recunoscut existența unor „situații ridicole” în ceea ce privește activitatea desfășurată de funcționarii publici la anumite instituții de stat pe care nu le-a nominalizat.

Întrebat dacă „modelul Bolojan” de restructurare a numărului de angajați de la o instituție trebuie să fie adoptat și în cadrul Executivului, Marcel Boloș a răspuns:

„Omul sfințește locul. Fiecare conducător de instituție să își facă propria evaluare la resursele pe care le gestionează. Dacă în Bihor s-a putut să avem acest model cu cheltuieli de funcționare de 30% și 70% cheltuieli de investiții, trebuie să existe astfel de situații și la nivel central”, a spus ministrul Finanțelor.

În urmă cu patru ani, Ilie Bolojan, proaspăt ales preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, a anunţat în prima sa conferinţă de presă de la preluarea funcției că va da afară jumătate din angajații CJ: 86 vor fi concediaţi și vor rămâne 88. Ilie Bolojan a declarat cu acea ocazie că mulți angajați ai CJ efectiv nu au „obiectul muncii”, dar primesc salarii mari, inclusiv bonusuri de până la 50% pentru participarea la proiecte europene „cu mize mici”.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version