duminică, ianuarie 5

Cătălin Predoiu a spus joi seara, în exclusivitate la Digi24, că din cauza unei legi proaste, Ministerul de Interne a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență. „A fost o invitație la pensie”, spune ministrul, care a subliniat faptul că această lege trebuie schimbată „rapid”, și că va avea discuții în coaliție și în guvern pe această temă.

„De pe 2 ianuarie ordinea, siguranța publică devine prioritară. Nu mai putem lucra cu un deficit de 25% din personal, este cel mai redus număr de angajați. De la an la an efectivele au scăzut. Inclusiv anul acesta avem aproximativ 6.000 de pensionari. Deci e un domeniu sensibil.

În fiecare an au fost între 3.000 și 6.000 de pensionari, ceea ce e foarte mult. Ce noi am reușit să facem în ultimii doi ani a fost să balansăm această cifră, s-o acoperim cu noi introduceri în sistem, dar e foarte greu să acoperi deficitul istoric care s-a acumulat în timp, în 10-15 ani.

Ministerul a pierdut în ultimii 15 ani aproximativ 35.000 de cadre, și erau cadre cu experiență care s-au dus acasă în pensie, și s-au dus pentru că sunt legi prost gândite și prost adoptate, și vă spun că n-am votat niciuna dintre aceste legi. A fost o invitație a acestor cadre, și nu numai din Ministerul de Interne, ci și Ministerul Apărării Naționale și din serviciile de informații, poate că și din alte domenii de activitate. A fost o invitație la pensie, a fost o politică greșită a statului român, care trebuie schimbată și schimbată rapid”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Ministerul Muncii ar trebui să vină cu o lege privind pensiile, o lege privind salarizarea. O așteptăm de câțiva ani de zile

„Este o discuție care să fie condusă de Ministerul Muncii, nu vreau să intru într-o zonă în care nu e normal să intru. Vom participa la această discuție pe baza discuțiilor pe care le avem și în Coaliție, și fiecare în partidele noastre, în ministere. Și se va face structurat acest lucru.

Ceea ce eu vreau să spun, este că până se rezolvă aceste chestiuni care sunt delicate, trebuie rezolvată problema investițiilor. Cred că în toate domeniile. Eu vorbesc strict de domeniul meu de ordine și siguranță publică, care trebuie prioritizat în anii care vin. Vedeți ce se întâmplă în alte state. La noi aparatul funcționează, dovadă e că avem o stradă sigură, că nu avem, sau n-am avut până acum astfel de evenimente. Să nu ne imaginăm că dacă nu investim în continuare și în oameni, și în dotarea aparatelor, în logistică, în tehnologie, lucrurile vor rămâne la fel”, a adăugat ministrul de Interne.

„Liniștea publică nu poate fi păstrată pe termen lung fără a continua o muncă sistematică de garantare a acesteia”

„Nimic nu e garantat, nimic nu e câștigat pentru totdeauna. În fiecare zi e o luptă, și vreau să și profit de această ocazie pe care o am ca să mulțumesc celor aproximativ 23-24.000 de colegi care zilnic, în aceste zile de sărbătoare, zi și noapte, au fost la datorie ca să ne putem face Crăciunul, Anul Nou în liniște.

Acest bun, liniștea publică, repet, nu poate fi păstrat pe termen lung fără a continua o muncă sistematică de garantare a lui, de apărare a drepturilor cetățenilor”, a mai spus Predoiu.

Editor : Liviu Cojan

Acțiune.
Exit mobile version