miercuri, ianuarie 8

Ludovic Orban a declarat, luni la Digi24, că nu a fost validată oficial candidatura la prezidențiale a lui Crin Antonescu în forurile de conducere ale PNL și nici ale PSD. „Nu se poate lua decizia țaca paca după o discuție în coaliție, la o cafea”, a spus liderul Forța Dreptei și a reamintit de perioada USL în care Antonescu trebuia să fie și atunci candidatul la președinție, însă Victor Ponta s-a lansat el în competiția pentru Cotroceni. El a mai precizat că orice candidat comun la alegeri al actualei coaliții va avea un stigmat și anume „va moșteni automat profunda impopularitate a lui Iohannis și a lui Ciolacu” și nu va câștiga.

„În primul rând, Antonescu nu este desemnat oficial de PNL. Conform statutului PNL, candidatul la Președinție este desemnat de Consiliul Național. Consiliul Național n-a fost întrunit. De altfel, PNL are o gravă problemă de credibilitate a întregii conduceri, pentru că nu se știe clar din cine e formată această conducere. Au fost niște demisii. Nu se știe cine a rămas în funcție, cine i-a pus pe ăștia care sunt în funcție acum. Deci e o lipsă de autoritate și legitimitate și în interiorul PNL. După aia la PSD să ia decizia să susțină un candidat la Președinție. Și ei au propriul lor statut, trebuie să ia decizia conform propriului statut. Nu se poate lua decizia țaca paca după o discuție în coaliție, la o cafea”, a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă va mai rămâne candidatul coaliție Crin Antonescu, luni la Digi24.

Acesta a adăugat că este de înțeles nervozitatea lui Crin Antonescu și suspendarea unilaterală din postura de candidat al coaliției, având în vedere că și în perioada USL el „și-a o țeapă grav de tot”.

„Sigur că acum nervozitatea lui Antonescu este, într-un fel, de înțeles, pentru că Antonescu s-a mai făcut o dată frate cu dracul, cu PSD și-a luat o țeapă gravă de tot. Să ne aducem aminte USL în care el trebuia să fie candidatul la Președinție și Ponta premier. Ponta a ajuns premier și Antonescu n-a mai ajuns candidat la Președinție. Pentru că a vrut Ponta să candideze la prezidențiale, pentru că modul în care a fost gândit protocolul de funcționare și organizare al USL, eu am atras atenția chiar în ședința delegației permanente din 2012 când s-a luat decizia, că noi o să îi punem pe pesediști în funcția pe care și-o doresc, în timp ce pesediștii o să ne rămână datori. Ceea ce s-a și întâmplat. Practic protocolul prevedea să fie desemnat candidat la Președinție candidatul cel mai bine plasat în sondaje. E adevărat asta era prevederea din protocol. Ponta odată ajuns premier în 2012, când au venit alegerile prezidențiale și-a dorit să candideze la prezidențiale. Acesta a fost motivul pentru care a fost ruptă alianța de guvernare PSD-PNL, adică USL 1”, a mai explicat Orban.

Orban: Ar fi o greșeală ca PSD să nu aibă candidat la prezidențiale

Ludovic Orban a mai spus că nu crede că PSD nu va avea candidat la alegeri și consideră că ar fi o greșeală să nu aibă un candidat propriu, pentru că orice candidat al coaliției va pleca cu un stigmat și anume lumea va știi că e girat de Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu care sunt foarte impopulari în societate.

„Nu cred. Și ar fi, din punctul meu de vedere, o greșeală. Orice candidat care este sprijinit oficial de coaliția de guvernare este un candidat care pleacă cu un stigmat. Stigmatul… știți povestea aia cum era Geoană și-a adus lumea aminte că a fost garantat Vanghelie și acum la alegerile acestea prezidențiale și asta l-a costat procente foarte multe. Orice candidat al actualei coaliții va fi garantat Iohannis și Ciolacu. Ori orice candidat pleacă din start de la 10 metri din spatele liniei de start și va avea un stigmat asupra lui, adică va moșteni automat profunda impopularitate a lui Iohannis și a lui Ciolacu”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat dacă vor fi vreodată de acord social-democrații să nu aibă candidat la prezidențiale.

El nu exclude o nouă candidatură a lui Marcel Ciolacu din partea PSD, deși ar fi ridicol, având în vedere că din postura de premier și candidat este singurul social-democrat care nu a intrat nici măcar în turul al doilea al alegerilorr.

„Am auzit discuția despre Ciolacu candidat la prezidențiale. Nu exclud această variantă, deși și asta ar fi ridicol și împotriva firii. Ciolacu a fost candidat din partea PSD, fiind premier în funcție. Nici măcar nu a fost în stare să intre în turul doi. Să ne aducem aminte că cele două partide din coaliție au dat doi candidați care n-au fost în stare să intre în turul doi. Orice candidat al actualei coaliții poate intră în turul doi, dar va pierde alegerile, pentru că există un grad de respingere profund în societatea românească împotriva acestei coaliții toxice, coaliție care și-a bătut joc de anul electoral, coaliție care a provocat practic un atac grav la adresa democrației”, a mai explicat liderul Forța Dreptei.

Orban: Problema cea mai mare este că nu avem stabilită o dată a alegerilor

„Problema cea mai mare care există astăzi în România este că, deși avem un Guvern învestit de Parlament, acest Guvern nu a stabilit data alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mandatul președintelui actual ar fi trebuit să se încheie pe data de 21 decembrie 2024”, a continuat Orban.

„România practic nu are un președinte legitim, un președinte care să beneficieze de întreaga autoritate și încredere”, a mai precizat el.

Acesta a spus că mandatul lui Iohannis a fost prelungit de CCR, însă consideră că trebuie decisă data alegerilor în prima ședință de Guvern din acest an, „pentru a restabili democrația în România care este grav afectată de ceea ce s-a întâmplat în acest an electoral”.

„Da, e adevărat că există un articol în Constituție care prevede că mandatul durează până la depunerea jurământul în funcție al președintelui ales. Numai că cei care au gândit Constituția, nu s-au gândit că se poate ajunge într-o asemenea situație ca o Curte Constituțională să anuleze niște alegeri practic fără niciun fel de motiv serios. Din punctul meu de vedere, pentru a repara imaginea publică, pentru a restabili democrația în România care este grav afectată de ceea ce s-a întâmplat în acest an electoral, că nu e vorba numai de decizia Curții și de tot ce s-a întâmplat în acest an electoral, este nevoie de stabilire a datei alegerilor la prima ședință de Guvern”, a mai declarat Ludovic Orban care a adăugat că data prezidențialelor ar trebui stabilită „cât mai repede posibil”.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version