vineri, octombrie 11

Întrebat despre riscul de a pierde temporar suma de 1,1 miliarde de euro din PNRR, ministrul Adrian Câciu a declarat, joi la Jurnalul de Seară de la Digi24, că o să fie o plată parțială, dar și că așteaptă o scrisoare oficială din partea Comisiei Europene în acest sens. El s-a arătat însă încrezător și că celelalte probleme vor fi rezolvate în șase luni, timpul avut la dispoziție.

Din cele 74 de jaloane pentru cererea de plată numărul trei, „68 sunt îndeplinite, șase sunt considerate neîndeplinite sau parțial îndeplinite”, a explicat situația jurnalistul Cosmin Prelipceanu. Principalele probleme sunt legate de reformele din instituțiile de stat, dar și investițiile din domeniul transporturilor. Astfel, potrivit unor surse guvernamentale, în total, România va pierde temporar suma de 1,1 miliarde de euro. 

Întrebat de această situație, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), spune că banii nu se vor pierde, însă vor fi întârzieri. „

„Nu se pierde niciun ban, nu se plătesc în același timp. Da, o plată parțială vom avea, cum am avut și la cererea de plată numărul doi. Nu am exact cifra. Aștept scrisoarea oficială. Nu merg nici pe elementele de surse care au apărut astăzi în presă, dar pot să zic că, totuși, evoluția sumei este una de la o săptămână, alta, a mai crescut, pentru că s-a văzut această chestiune politică din România care nu trebuia să existe, din punctul meu de vedere. Mențin ce am zis”, a declarat Adrian Câciu.

Ministrul PSD a mai spus că din jaloanele rămase nerezolvate, „singurul unde s-a lucrat” a fost cel legat de numirea conducerii Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care va fi finalizat în decembrie.

„Sunt angajamente la Comisie. Finanțezi o țară care are își asumă că face niște lucruri. Bașca că nu le-a făcut pe unele dintre ele, că de cele șase jaloane de descărcare, poate intrăm în detalii, totuși, discutăm de aproape un an de zile. Singurul unde s-a lucrat a fost partea cu AMEPIP „Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice- n.r.), cu reluarea procedurii la AMEPIP, dar nu s-a terminat, ca ai reluat procedura, n-ai închis-o și se consideră parțial îndeplinit. Trebuie să se închidă procedura. Undeva în decembrie se va închide și atunci acest jalon va fi îndeplinit”, a mai explicat Câciu.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat și că România va reuși să ajungă la o înțelegere cu cei de la Comisia Europeană cu privire la deficitul bugetar. Întrebat dacă se va întâmpla înainte sau după alegeri, Câciu a răspuns: „Se va întâmpla planul să depună până pe 15 octombrie să intru după aia în negocieri tehnice”.

„Toate se vor rezolva”

Adrian Câciu a mai spus că proiectul metroului de la Cluj-Napoca va fi scos din PNRR și va avea finanțare de la Ministerul Transporturilor, din obligațiunile verzi pe care le emite România. „Metroul de la Cluj vom avea o plată parțială pe el și la revizuirea PNRR”, a adăugat ministrul PSD.

„Banii aferenți metroului de la Cluj, cei 300 de milioane de euro, că atâta e investiția din PNRR, vor fi relocați la o investiție de succes și care nu are probleme din perspectiva Comisiei. Ce reproșează Comisia? N-a fost publicat în Jurnalul Uniunii Europene anunțul pentru lansarea licitației la valoarea actualizată a contractului de execuție. Asta spune Comisia”, a explicat Câciu.

El a oferit asigurări că vor fi rezolvate toate jaloanele din PNRR, multe dintre ele putând fi rezolvate prin decizii politice.

„Toate se vor rezolva. Avem această perioadă de șase luni în care să rezolvăm aceste probleme. La micro-întreprindere am anunțat deja că vom avea într-adevăr o decizie politică unde, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie nu numai coaliția la masă, ar trebui să fie toate partidele politice, dar și mediul de afaceri, să se ia o decizie asumată. Pentru că acolo care este reproșul? Că nu a scăzut plafonul de la microîntreprinderi de la 500.000 euro la 88.500. Asta este o decizie de luat. Mergem și facem acest lucru pe care îl vrea Comisia. Comisia, dintr-o perspectivă, să zic unitară la nivel european, ar avea dreptate”, a conchis ministrul Câciu.

Guvernul are la dispoziție șase luni să îndeplinească jaloanele restante și să mai recupereze din bani.

Editor : Ana Petrescu

Acțiune.
Exit mobile version