Saturday, October 1, 2022
Home Afacere Fabrica PsiControl din România, cu „buletin” de Râşnov

Fabrica PsiControl din România, cu „buletin” de Râşnov

by admin

PsiControl (o filială a Grupului Picanol, Euronext: PIC) şi-a deschis joi, 22 septembrie, oficial, noua unitate de producţie din Râşnov. Deschiderea a avut loc în prezenţa prefectului judeţului Braşov, Cătălin Văsii, a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a primarului Râşnovului, Liviu Butnariu, dar şi reprezentanţilor Grupului Picanol din Belgia.
Unitatea PsiControl activează la Râşnov din anul 2006, însă, până acum, unitatea de producţie era într-un spaţiu închiriat. În anul 2018, compania a decis să investească într-o nouă fabrică, iar lucrările au fost finalizate anul acesta.  
De altfel, faptul că PsiControl s-a stabilit definitiv în Râşnov a fost apreciat de primarul oraşului, Liviu Butnariu. „Decizia de a construi o unitate nouă de producţie la Râşnov este un mesaj important pentru oraş. În anul 2006 s-au pus bazele unui parteneriat strategic, din care au avut de câştigat ambele părţi. Fiecare pas a fost făcut cu gândul la o treabă chibzuită. Noi, ca autoritate locală, am promis şi am demonstrat că suntem parteneri de încredere pentru investitori. După 16 ani, PsiControl nu este doar un «turist» în Râşnov ci şi-a «despachetat» bagajul şi a demonstrat că vrea să rămână aici”, a declarat primarul Râşnovului, în timpul inaugurării oficiale a noului sediu.
La rândul său, în timpul evenimentului, prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, a declarat că „această fabrică aduce viitorul în Râşnov şi în judeţul nostru. Le mulţumesc că au ales Râşnovul şi judeţul nostru pentru a se dezvolta. De asemenea, le mulţumesc autorităţilor locale că au susţinut această afacere”.

PsiControl a contribuit la renaşterea industriei râşnovene
Nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a amintit că în anul 2006, când a fost deschisă unitatea de la Râşnov, el era proaspăt primar al oraşului. „Râşnovul a fost, până în anul 1989, un puternic centru industrial. Apoi, fabricile au fost închise. Am fost bucuros în anul 2006 deschierea unităţii PsiControl la Râşnov, pentru că a contribuit la renaşterea activităţii industriale a oraşului”, a spus Veştea.
Pe de altă parte, prezent evenimentul de la Râşnov, Cathy Defoor, vicepreşedinte PsiControl, a declarat că unitatea de producţie din România este în concordanţă cu planurile de creştere ale PsiControl care vizează extinderea în continuare în ţara noastră: „Cu noua noastră unitate de producţie, putem oferi clienţilor noştri o gamă şi mai largă de servicii. Activităţile noastre în România includ servicii de producţie electronică (EMS), asamblare PCB, asamblare module, achiziţii logistice şi aprovizionare locală. În prezent, executăm o serie de proiecte pentru clienţi internaţionali precum Atlas Copco, Picanol, Sennheiser, Agfa HealthCare şi Vaillant”.

Investiţie de 12 milioane de euro
Noua unitate de la Râşnov funcţionează într-o clădire cu 11.000 de metri pătraţi şi este formată din trei zone: o hală de producţie, un depozit şi un spaţiu de birouri şi este situată pe un teren de 40.000 de metri pătraţi din Râşnov. Fabrica este dotată cu utilaje si echipamente tehnologice de ultimă generaţie. În plus, PsiControl investeşte şi în două noi linii SMD pentru produsele electronice, mărindu-şi capacitatea de plasare a componentelor la 600 de milioane de componente până la sfârşitul anului 2022. Noile investiţii se ridică la un total de 12 milioane euro.
Unitatea de la Râşnov are 300 de angajaţi, dintre care 53% sunt din oraş. În perioada următoare, compania va mai angaja 84 de persoane, posturi pentru care se poate deja aplica.
PsiControl, cu sediul în Ieper (Belgia), face parte din Picanol Group, un grup industrial diversificat care activează, printre altele, în construcţii de maşini, agricultură, alimentaţie şi energie. PsiControl se concentreaza pe proiectarea, dezvoltarea, producţia şi suportul controlerelor personalizate şi al producţiei de echipamente electronice. „Activităţile PsiControl în România au cunoscut o creştere considerabilă în ultimii ani, tandemul dintre fabrica românească din Râşnov şi cea belgiană din Ieper dovedindu-se a fi un atu important pentru companie”, mai arată sursa citată.

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro