vineri, decembrie 27

O femeie în vârstă de 55 de ani, care s-a externat voluntar din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, în urmă cu trei zile, a fost dată dispărută de soţul ei, sâmbătă. Bărbatul a declarat că femeia nu a ajuns acasă de la spital, motiv pentru care a cerut ajutorul autorităţilor pentru a o găsi.

Un bărbat din municipiul Târgu-Jiu a anunţat, sâmbătă, la Poliţie faptul că soţia sa a plecat de trei zile din spital şi nu a mai ajuns acasă, scroie News.ro.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un localnic cu privire la faptul că, la data de 27 noiembrie a.c., în jurul orelor 13:00, soţia sa, Diamant Rodica, de 55 de ani, cu domiciliul în municipiul Târgu-Jiu, a plecat în mod voluntar din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, unde se afla internată şi de unde a cerut externarea, iar până în prezent nu a revenit la domiciliu”, anunţă, sâmbătă, oficialii Poliţiei judeţene Gorj.

Poliţiştii fac publice o fotografie şi semnalmentele femeii, solicitând celor care au date despre locul în care aceasta se află să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Femeia are 1,55 metri înălţime, constituţie astenică, ten măsliniu, ochi căprui, păr negru, tuns la nivelul umerilor, faţa ovală. Pe interiorul pulpei piciorului drept are un tatuaj şi are, de asemenea, un semn particular de la o operaţie pe spate, în partea dreaptă.

Nici rudele, nici autorităţile nu au date despre articolele vestimentare pe care femeia le purta la momentul externării din spital.

Acțiune.
Exit mobile version