marți, noiembrie 5

Guvernul central spaniol anunţă că va trimite trupe suplimentare în regiunile calamitate, afectate de ploi şi inundaţii. În zonă sunt deja 1.700 de militari care ajută la înlăturarea urmărilor celei mai mari catastrofe din istoria modernă a Spaniei. Au murit cel puţin 211 oameni, iar alte sute de persoane sunt date dispărute. În zonă vor fi trimise întărări pentru a face față operațiumilor de salvare, căutare de victime, revenire la normalitate.

Premierul Pedro Sanchez a decis să nu înlocuiască Generalitat Valenciana (Garda Civilă) de la controlul asupra crizei cauzate de tragedia din regiunea Valencia, așa cum au cerut diferite sectoare. Președintele consideră că este mai bine ca statul să ajute regiunea autonomă, respectând în același timp faptul că Generalitat rămâne la conducerea operațiunilor. „Nu este vorba ca administrația centrală să înlocuiască administrația autonomă. Trebuie să o ajutăm cu resurse”, a explicat el. Sanchez a anunțat că va trimite tot ceea ce este nevoie pentru gestionarea crizei, relatează El Pais.

„Autoritățile valenciene cunosc terenul mai bine decât oricine altcineva, dacă nu au suficiente resurse, ar trebui să le ceară. Acest mod de a proceda, care combină experiența administrației autonome și forța colectivă a puterii centrale, ne-a permis să depășim crizele anterioare și o vom face din nou”, a insistat premierul.

Președintele a recunoscut că lucrurile nu au fost făcute bine și a subliniat că va exista o analiză a greșelilor comise, dar a cerut publicului să lase aceste controverse pentru mai târziu, pentru a se concentra acum asupra rezolvării crizei, recuperării cadavrelor, ajutorării persoanelor blocate și revenirii la un anumit grad de normalitate. El a recunoscut, de asemenea, că ajutorul trimis până acum este în mod clar insuficient, motiv pentru care a decis să crească numărul de soldați. „Situația este tragică. Știu că răspunsul nu este suficient, că există probleme grave și lipsuri, case distruse, știu că trebuie să facem mai mult și să dăm totul. Dar trebuie să o facem împreună”, a spus el.

5.000 de soldați și 5.000 de polițiști, suplimentar

Pentru moment, premierul a ordonat trimiterea a încă 5.000 de militari și desfășurarea a încă 5.000 de polițiști naționali și gărzi civile în Comunitatea Valenciană pentru a se alătura activităților de căutare și salvare a victimelor inundațiilor și viiturii. Și l-a încurajat pe șeful Generalitat Valenciana să solicite mai multe resurse, atât cât are nevoie, deoarece Spania dispune de ele.

Practic, Spania se află în aceste momente în fața celei mai mari desfășurări de forțe militare și de poliție pe timp de pace din istoria sa. Căutarea de supraviețuitori și a dispăruților este contracronometru.

Căutări disperate după supraviețuitori, dar și persoane dispărute

Încă există locuri unde maşinile sunt stivuite una peste alta și în care ar putea fi oameni morți.

Sunt cazuri în care familii întregi sunt date dispărute, despre care rudele spun că în mod sigur se deplasau cu mașina în momentul în care a lovit nenorocirea. 

„Căutăm victime peste tot, pe şosele, în magazine, în case. Apoi anunţăm autorităţile, procuratura, conform procedurii, şi după aceea încredinţăm trupul familiei”, afirmă un pompier implicat în acțiuni.

Bilanțul va crește, avertizează oficialii spanioli. Sunt găsite cadavre la tot pasul. 

Și pentru că morgile sunt neîncăpătoare, au fost improvizate centre frigorifice. 

În unele zone, localnicii au format echipe de voluntari și, alături de câini, caută victime în mașinile îngropate în noroi.

În 90% din zonele afectate a fost reluată alimentarea cu energie electrică.

În localitățile mai mici, disperați, oamenii fac apel să li se trimită ajutoare – de orice fel, dar mai ales alimente, apă și medicamente.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Acțiune.
Exit mobile version