sâmbătă, noiembrie 23

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş (PNL), a vorbit marţi, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, spunând că acolo sunt „acuzaţii şi dovezi clare” că Simion a avut întâlniri cu ofiteri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice și marşuri electorale. De asemenea, europarlamentarul Cristian Terheş a afirmat la Antena 3 că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti. Candidatul AUR la prezidențiale a negat că ar fi avut întâlniri cu membri ai serviciilor rusești și a spus că se va retrage din cursă dacă apar în spațiul public imagini cu el alături de ofițeri GRU.

Preşedintele comisiei pentru controlul SRIa fost întrebat la Parlament despre interdicţia preşedintelui AUR, George Simion, de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova.

„Este un lucru diferit, acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiteri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale. Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”, a spus parlamentarul.

Candidatul Partidului National Conservator Roman (PNCR) la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, a declarat la Antena 3 că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.

„Din datele pe care le cunosc şi ce pot să spun public, până în momentul de faţă există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti, iar dacă acele înregistrări vor ieşi publice şi probabil vor ieşi publice… Aici nu stiu dacă el a ştiut într-adevăr cine sunt persoanele respective, că nu cred că cineva vine şi spune, ştii eu sunt de la GRU, de exemplu, dar faptul ca s-a întalnit cu aceste persoane, faptul ca s-au schimbat bunuri şi servicii, în întâlnirile respective, există genul acesta de înregistrări. Eu nu le-am văzut, dar s-a auzit despre ele şi inclusiv la Bruxelles, pot să confirm că pe filiera poloneză au ajuns”, a spus Terheş.

Simion a negat că ar fi avut astfel de întâlniri și a spus că acuzațiile sunt dezinformări menite să-i facă rău în campania electorală.

Întrebat la Antena 3 dacă s-a întâlnit cu ofițeri GRU la Cernăuți, Simion a răspuns:

„Nu, nu, nu și la o emisiune la dvs. mi-aduc bine aminte, mi-ați adresat aceeași întrebare și la fel, o resping, și vreau ca în momentul când apar contracandidați care au un interes vădit să mă denigreze, să ne întrebați și pe noi, că dacă vrem să ascultăm imnul Rusiei, poate unii vor. Eu n-am fost niciodată în Moscova spre deosebire de unii dintre candidații mei”, a spus el.

Întrebat dacă își va retrage candatura, în cazul în care apar imagini cu el alături de ofițeri GRU, Simion a răspuns: Cu siguranță – și cer SRI să spună dacă există imagini autentice”.

Editor : M.B.

Acțiune.
Exit mobile version