Cel puțin o treime din țările UE sprijină un plan condus de Germania pentru a permite Marii Britanii și Canadei să participe la un program de achiziții comune de arme, scrie Politico.
Ambasadorii UE au discutat joi despre un plan de a oferi țărilor împrumuturi ieftine în valoare de 150 de miliarde de euro pentru a le cheltui pe apărare, însă efortul condus de Berlin de a include țările din afara UE s-a lovit de opoziția Franței, care a respins participarea Londrei.
„Ambasadorul francez a fost destul de vocal în această privință… a avertizat că acest lucru va cauza întârzieri” ale planului, a declarat un diplomat UE care, la fel ca alții citați în acest articol, a cerut să nu fie numit pentru a pute vorbi liber.
Franța este hotărâtă să obțină drepturi de pescuit mai avantajoase în schimbul unui acord de apărare între Regatul Unit și UE, potrivit mai multor oficiali.
Planul de împrumut „Acțiune pentru securitate în Europa” (SAFE) face parte dintr-un pachet mai amplu care include scutirea cheltuielilor de apărare de la limitele bugetare stabilite de UE și canalizarea fondurilor private către industria de apărare.
Cu toate acestea, cea mai spinoasă problemă este dacă Regatului Unit, Canadei și Statelor Unite li se va permite să ia parte la achiziții comune în cadrul inițiativei. Conform cadrului inițial al Comisiei, aceste țări sunt excluse deoarece nu au un acord de apărare cu UE.
Propunerea limitează achizițiile comune la Ucraina, Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein, precum și la țările care aspiră să adere la UE și la cele care au un parteneriat de securitate și apărare cu Bruxelles-ul.
Un grup de aproximativ 10 țări, printre care Germania, Țările de Jos și Suedia, a susținut deschiderea sistemului de achiziții comune pentru Matrea Britanie și Canada.
„Suntem cu toții de acord cu privire la ceea ce ar trebui făcut: mai multă deschidere. Dar există abordări diferite cu privire la modul de a ajunge acolo”, a declarat un diplomat UE.
Un grup mai restrâns de țări a susținut, de asemenea, o mai mare implicare a Statelor Unite.
Editor : B.E.