vineri, noiembrie 15

Politicile protecţioniste ale viitoarei administraţii americane vor afecta creşterea economiei mondiale, iar Europa trebuie să fie mai bine pregătită decât în 2018 pentru acest scenariu, avertizează mai mulţi oficiali de la Banca Centrală Europeană.

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a promis o majorare semnificativă a barierelor comerciale, inclusiv un tarif universal de 10% la importurile din toate ţările şi un tarif de 60% la importurile din China, în ideea de a reduce deficitul balanţei comerciale americane.

„Ceea ce ştim este că tarifele semnificative la import care sunt vehiculate ar putea avea ramificaţii negative pentru economia mondială. Un nou război comercial este ultimul lucru de care avem nevoie astăzi, în contextul rivalităţilor geopolitice, în special între aliaţi”, a declarat guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei, Olli Rehn, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„El vorbeşte serios”

La rândul său, guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Robert Holzmann, a avertizat că dacă aceste politici vor fi implementate, ele vor menţine dobânzile şi inflaţia în SUA la un nivel ridicat, ceea ce va pune presiuni de creştere asupra preţurilor în alte părţi.

„El vorbeşte serios şi probabil le va implementa mai repede decât ne aşteptăm. Dacă acest lucru se va întâmpla, ce aşteaptă pieţele?… Că dobânzile vor rămâne la un nivel ridicat şi că inflaţia va fi de asemenea mai mare”, a spus Holzmann la un eveniment organizat la Viena, adăugând că asta va pune presiuni asupra dolarului şi inflaţiei din zona euro.

Holzmann a susţinut că, dacă dolarul se apreciază şi se apropie de paritate cu moneda euro, asta ar avea un impact măsurabil asupra costurilor cu importurile, în special la energie, ceea ce ar îngreuna sarcina BCE de a atinge ţinta de inflaţie de 2% şi, posibil, ar întârzia acest proces.

Europa, nepregătită în 2018

Tensiunile comerciale au început să crească între SUA şi Europa, pe parcursul primului mandat al lui Donald Trump, iar Europa a avut dificultăţi în a ajunge la un răspuns comun, o greşeală care ar trebui să nu se mai repete de data aceasta, a spus Rehn.

„Dacă va începe un război comercial, Europa nu trebuie să fie nepregătită, cum s-a întâmplat în 2018”, a adăugat Rehn.

„BCE trebuie, în limitele mandatului său, să fie o ancoră de stabilitate economică şi financiară în acest peisaj de provocări uriaşe. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de faptul că vom suporta pe deplin această responsabilitate”, a mai spus Rehn.

Editor : B.P.

Acțiune.
Exit mobile version