vineri, noiembrie 8

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 105 de milioane de lei de la bănci – echivalentul a circa 21 de milioane de euro -, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 700 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 53 luni, la un randament mediu de 6,79% pe an, informează Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 105 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 395 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Luna trecută, guvernul s-a împrumutat cu peste 6,4 miliarde de lei – echivalentul a 1,2 miliarde de euro – pentru refinanțarea datoriei publice și finanțării deficitului de stat.

Editor : M.L.

Acțiune.
Exit mobile version