Tuesday, March 21, 2023
Home Știință Hackerii Ruși I-au Vizat Pe Oamenii De știință Americani Din Domeniul Nuclear. Atacurile, Produse în Timpul Inspecției ONU La Centrala Din Zaporojie

Hackerii Ruși I-au Vizat Pe Oamenii De știință Americani Din Domeniul Nuclear. Atacurile, Produse în Timpul Inspecției ONU La Centrala Din Zaporojie

by admin

În perioada august-septembrie, în timp ce preşedintele Vladimir Putin declara că Rusia este pregătită să utilizeze arme nucleare pentru a-şi apăra teritoriul, Cold River a atacat laboratoarele naţionale Brookhaven (BNL), Argonne (ANL) şi Lawrence Livermore (LLNL), potrivit unor înregistrări de pe internet care arată că hackerii au creat pagini false de conexiune pentru fiecare instituţie şi au trimis mesaje oamenilor de ştiinţă care lucrau la acestea pentru a-i îndemna să-şi dezvăluie parolele de acces.

Reuters nu a putut să stabilească de ce au fost vizate laboratoarele americane şi nici dacă vreuna din tentativele de intruziune a reuşit. Un purtător de cuvânt al BNL a refuzat orice comentariu. LLNL nu a răspuns unei solicitări de a face precizări, iar un purtător de cuvânt al ANL a trimis întrebările Departamentului american al Energiei, care a refuzat orice fel de comentariu.

Potrivit experţilor în securitate cibernetică şi responsabililor unor guverne occidentale, grupul Cold River şi-a intensificat campania de piraterie cibernetică împotriva aliaţilor Kievului după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Atacurile cibernetice împotriva laboratoarelor americane s-au produs în timp ce experţi ai ONU intrau în teritoriul ucrainean aflat sub control rușilor pentru a inspecta centrala de la Zaporojie (sudul Ucrainei) – cea mai mare centrală atomică din Europa – şi a evalua riscul pe care l-ar putea avea, potrivit lor, o catastrofă radiologică devastatoare în contextul unor bombardamente intense în proximitate.

Recomandări

Cutia Pandorei cu virusuri zombie. Topirea Oceanului Arctic eliberează virusuri antice. Cât de îngrijorați ar trebui să fim?

Legături adânci cu operațiunile de spionaj ale Moscovei

Cold River, care a intrat pentru prima oară în atenţia profesioniştilor din serviciile de informaţii după ce a atacat Forreign Office din Marea Britanie în 2016, a fost implicat în zeci de alte incidente de piraterie cibernetică foarte mediatizate în ultimii ani, potrivit unor declaraţii date de nouă firme de securitate cibernetică. Reuters a urmărit conturile de e-mail utilizate în operaţiunile de hacking între 2015 şi 2020 care au dus până la un specialist IT din oraşul rusesc Sîktîvkar (capitala Republicii Komi), la vest de Munţii Ural.

„Este vorba de unul din grupurile de hackeri cele mai importante de care s-a auzit vreodată”, a declarat Adam Meyer, vicepreşedinte senior al Serviciului de Informaţii al firmei americane de securitate cibernetică CrowdStrike. „Sunt implicaţi în susţinerea directă a operaţiunilor de spionaj ale Kremlinului”, spune el.

Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) şi ambasada rusă la Washington nu au răspuns unor cereri de comentarii trimise de Reuters.

Responsabili occidentali afirmă că guvernul rus este lider mondial în materie de piraterie informatică şi că utilizează spionajul cibernetic pentru a culege informaţii despre guvernele şi industriile străine cu scopul de a obţine avantaj concurenţial. Totuşi, Moscova a negat întotdeauna că ar efectua operaţiuni de piraterie informatică.

Au apărut primele cazuri de infectare simultană cu gripă și COVID în România. „Simptomele se multiplică, durerile sunt înfiorătoare”, spune managerul de la „Matei Balș”

Recomandări

Au apărut primele cazuri de infectare simultană cu gripă și COVID în România. „Simptomele se multiplică, durerile sunt înfiorătoare”, spune managerul de la „Matei Balș”

Cinci experţi din industria de profil au confirmat pentru Reuters implicarea Cold River în tentativele de piratare a laboratoarelor nucleare, pe baza amprentelor digitale pe care cercetătorii le-au legat istoric de grup.

Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) a refuzat să comenteze activităţile Cold River. Echivalentul britanic al NSA – Global Communication Headquarters (GCHQ) – s-a abţinut şi el de la orice fel de comentarii.

„Colectare de informații”

În luna mai, Cold River pătrunsese şi făcuse publice mesaje de e-mail aparţinând fostului şef al serviciului de spionaj britanic MI6. Potrivit experţilor în domeniu şi unor responsabili de securitate în Europa de Est, aceasta a fost doar una din numeroasele operaţiuni de „piraterie şi scurgeri” de informaţii desfăşurate anul trecut de hackeri legaţi de Rusia, în cursul cărora mesaje confidenţiale au fost făcute publice în Marea Britanie, Polonia şi Letonia.

Într-o altă operaţiune de spionaj recentă vizându-i pe criticii Moscovei, Cold River a înregistrat nume de domenii menite să imite cel puţin trei ONG-uri europene care investigau crime de război, potrivit firmei franceze de securitate cibernetică SEKOIA.IO.

Tentativele de piraterie legate de ONG-uri au avut loc chiar înainte şi după lansarea, la 18 octombrie, a unui raport emis de o comisie de anchetă independentă a ONU, care concluzionase că forţele ruse erau responsabile de „marea majoritate” a încălcărilor drepturilor omului în cursul primelor săptămâni ale invaziei în Ucraina, pe care Rusia o numeşte drept „operaţiune militară specială”.

Întoarcerea Mirabelei, unul dintre copiii din orfelinatele anilor '90 pentru care adopția internațională a însemnat o șansă: „25 de ani mi-am dorit un răspuns despre viața mea”

Recomandări

Întoarcerea Mirabelei, unul dintre copiii din orfelinatele anilor ’90 pentru care adopția internațională a însemnat o șansă: „25 de ani mi-am dorit un răspuns despre viața mea”

Firma franceză a precizat că gruparea Cold River căuta să contribuie la „colectarea de informaţii despre probe identificate ca având legătură cu crimele de război şi despre proceduri ale justiţiei internaţionale”.

Unul din membrii grupului, identificat

Cold River a făcut mai multe erori în ultimii ani, ceea ce le-a permis analiştilor în securitate cibernetică să localizeze şi să identifice exact pe unul dintre membrii săi, furnizând astfel indicaţia cea mai clară până atunci a originii ruseşti a grupului, potrivit experţilor de la gigantul de internet Google, de la compania britanică BAE şi de la firma de informaţii americană Nisos.

Mai multe adrese electronice personalizate pentru a lansa operaţiunile Cold River îi aparţin lui Andrei Korineţ, expert IT şi culturist de 35 de ani din Sîktîvkar, localitate situată la 1.600 km nord-est de Moscova, mai arată ancheta agenției Reuters.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina



Urmărește-ne pe Google News

Un român aflat la Istanbul, surprins de reacția turcilor când aflau de unde este: "Orice le spui, când aud...

GSP.RO

Un român aflat la Istanbul, surprins de reacția turcilor când aflau de unde este: “Orice le spui, când aud…


ȘOC! Dana Budeanu îi desființează pe actorii din România. ULUITOR ce s-a întâmplat la înmormântarea lui Mitică Popescu

Playtech.ro

ȘOC! Dana Budeanu îi desființează pe actorii din România. ULUITOR ce s-a întâmplat la înmormântarea lui Mitică Popescu


Povestea de iubire uitată dintre doi mari artiști de la noi! Ea avea 47 de ani, iar el doar 24, dar au fost 3 ani împreună: 'Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special'

Viva.ro

Povestea de iubire uitată dintre doi mari artiști de la noi! Ea avea 47 de ani, iar el doar 24, dar au fost 3 ani împreună: ‘Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special’


Dezastru pe o șosea din Constanţa. Trei bărbaţi au murit pe loc, dupa ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat în şanţ, la ieşirea din Cuza Vodă

Observatornews.ro

Dezastru pe o șosea din Constanţa. Trei bărbaţi au murit pe loc, dupa ce BMW-ul în care se aflau s-a răsturnat în şanţ, la ieşirea din Cuza Vodă


Furturi trase la indigo surprinse pe camere. Ce au furat hoții în doar câteva secunde

Știrileprotv.ro

Furturi trase la indigo surprinse pe camere. Ce au furat hoții în doar câteva secunde


Ea este stewardesa din România care a supraviețuit după ce s-a prăbușit de două ori cu avionul. I s-a spus ”Pisica Neagră” a aviației și a crezut că e urmărită de un blestem

FANATIK.RO

Ea este stewardesa din România care a supraviețuit după ce s-a prăbușit de două ori cu avionul. I s-a spus ”Pisica Neagră” a aviației și a crezut că e urmărită de un blestem


EXCLUSIV | Alexandra Becali, cea mai tare lovitură din viaţa ei: ”Este unicat în România”. VIDEO | Imagini în premieră

Orangesport.ro

EXCLUSIV | Alexandra Becali, cea mai tare lovitură din viaţa ei: ”Este unicat în România”. VIDEO | Imagini în premieră


Horoscop 8 ianuarie 2023. Scorpionii vor trebui să stea departe de orice fel de scandal, provocare sau situație care le poate afecta reputația

HOROSCOP

Horoscop 8 ianuarie 2023. Scorpionii vor trebui să stea departe de orice fel de scandal, provocare sau situație care le poate afecta reputația


MedLife prezintă Raportul de sustenabilitate „Grijă pentru viitor“

PUBLICITATE

MedLife prezintă Raportul de sustenabilitate „Grijă pentru viitor“

Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro