duminică, noiembrie 24

După săptămâni întregi în care a fost exilat la echipa a doua, unde s-a antrenat și a jucat, Ianis Hagi a revenit la formația de seniori a lui Rangers și s-a pregătit pentru prima dată sub comanda lui Philippe Clement, scrie Digi Sport.

Rangers a publicat pe internet o serie de fotografii de la antrenamentul de marți al primei echipe, iar într-una dintre poze apare Ianis Hagi.

Internaționalul român a republicat fotografia pe contul său de Instagram, alături de un mesaj sugestiv.

„M-am întors”, a scris Ianis Hagi, alături de o inimă albastră, culoarea lui Rangers.

Următorul meci al lui Rangers este cu Lyon, în Europa League, joi, dar Ianis Hagi nu este pe lista UEFA. Internaționalul român și-ar putea face revenirea pe gazon la prima echipă a lui Rangers duminică, în meciul cu St. Johnstone, de pe „Ibrox”.

Salariul lui Ianis Hagi, marea problemă

Cei de la Rangers l-au trimis pe Ianis Hagi la echipa a doua pentru că, dacă ar mai fi bifat un meci la formația de seniori, ar fi ajuns la 100 de apariții și salariul i s-ar fi mărit automat cu 7.000 de euro pe săptămână.

Foarte probabil, Ianis Hagi și Rangers au ajuns la un acord în privința modificării termenilor contractuali.

Editor : M.I.

Acțiune.
Exit mobile version