miercuri, octombrie 23

Încă un deces în rândul oligarhilor ruși – Mihail Rogachev, un fost șef al unei companii petroliere, a fost găsit mort la Moscova. De altfel, în ultimii 3 ani, mai mulți directori si apropiați ai lui Vladimir Putin au murit în circumstanțe suspecte.

Potrivit informațiilor preliminare, Mihail Rogachev a căzut de la etajul 11. S-a întâmplat în weekend, în Moscova, acolo unde fostul director locuia.

Bărbatul a fost găsit de un angajat al serviciilor ruse de informații care își plimba câinele prin zonă, dar circumstanțele în care s-a întâmplat totul urmează să fie stabilite.

Presa rusă scrie că bărbatul suferea de cancer, iar unele surse vorbesc chiar de o scrisoare de adio.

Rogacev era fost vicepreședinte al unui gigant petrolier și a fost concediat chiar de Vladimir Putin, după ce i s-a împotrivit.

Moartea lui Rogacev vine după multe altele petrecute în condiții la fel de neclare în ultimii ani: Vladimir Nekrasov, președintele consiliului de administrație al Lukoil, mort după o insuficiență cardiacă, sau Alexander Subbotin, găsit fără viață în mai 2022 după ce și-ar fi tratat mahmureala cu venin de broască râioasă admnistrat de un șaman.

Editor : A.P.

Acțiune.
Exit mobile version