Pompierii din Vâlcea intervin, marţi seară, pentru a stinge un incendiu de amploare care a cuprins o gospodărie din Copăceni, unde trei persoane sunt asiatate medical, scrie News.ro. Ard casa, anexe, utilaje agricole, dar şi o moară, pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi.
„Pompierii militari vâlceni intervin, în aceste momente, la un incendiu produs la o gospodărie, în localitatea Copăceni. Primele echipaje sosite la faţa locului au comunicat că o casă şi mai multe anexe sunt cuprinse de flăcări”, a transmis ISU Vâlcea.
Sursa citată a precizat că la faţa locului intervin mai multe echipaje, atât ale pompierilor, cât şi medicale.
În aceste momente incendiul este localizat şi nu se mai poate extinde.
„Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 800 de mp. Sunt afectate casa, anexe, utilaje agricole, moara, etc. Echipajele medicale au evaluat şi asistat medical 3 victime”, a mai spus ISU Vâlcea.
Este vorba despre un bărbat cu arsuri de gradul 1 şi 2 pe torace şi pe umărul stâng care va fi transportat la UPU Vâlcea. A doua victimă, tot bărbat, arsuri de gradul 1 pe antebraţe (transportată la UPU Vâlcea).
Un alt bărbat are o plagă la antebraţul stâng, dar refuză transportul la spital.
Editor : Ana Petrescu