Tuesday, February 7, 2023
Home România Închisoare pe viață pentru luptătorul K1 care a asasinat un hacker. Este fost membru al Legiunii Străine

Închisoare pe viață pentru luptătorul K1 care a asasinat un hacker. Este fost membru al Legiunii Străine

by admin

Marius Ştefan Achim a executat în stil mafiot un tânăr de 21
chiar în scara blocului unde locuia. Victima i-ar fi promis un software pentru
accesarea telefoanelor mobile la distanţă, dar nu i l-a mai livrat.

Marius Ștefan Achim (stânga) și Iulian Oancea FOTO arhivă Adevărul

Tribunalul Bacău l-a condamnat la închisoare pe viață pe
Marius Ştefan Achim, un bărbat de 46 de ani, fost luptător K1, arestat în
Franţa, la solicitarea autorităţilor române, și extrădat apoi în România. Bărbatul
a fost găsit vinovat de omor calificat, tâlhărie calificată, contrabandă
calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără
drept. 

Instanța l-a obligat pe criminal la plata a 20.000 de lei ca
daune materiale și a 400.000 de euro drept daune morale către părinții
tânărului pe care l-a ucis.

Decizia instanței nu este definitivă.

Achim, un fost luptător K1 de performanţă, a fost prins de
autorităţile din Franţa într-o suburbie a Parisului şi a fost adus în România,
sub escorta Armatei Franceze. Francezii l-au pus în lanţuri şi au folosit un
brâu special pentru imobilizare, însă compania aeriană ar fi refuzat să-l
primească pe Achim în avion, din motive de securitate. Astfel, acesta a fost
adus cu maşina până în România. 

Achim ar fi un fost membru al Legiunii Străine din cadrul
armatei Franţei, potrivit unor surse judiciare. Pe 9 martie 2020, individul l-a
împuşcat mortal pe Iulian Oancea, un tânăr condamnat în trecut pentru
infracțiuni informatice, cu patru focuri de armă, în scara unui bloc aflat pe
strada Alecu Russo din municipiul Bacău.   

Legături puternice cu lumea interlopă

Marius Ştefan Achim, românul judecat pentru amintitul
asasinat interlop, este considerat unul dintre cei mai periculoşi interlopi din
România. El a avut legături puternice cu Galaţiul, fiind locotenentul lui
Marian Ivan, fostul lider al lumii interlope, care a fost asasinat în plină
stradă în Galaţi de doi rivali. Achim era luptător de K1 şi participa la gale în
numele clubului patronat de Ivan.

Achim a fost prezent la înmormântarea mafiotului, fiind
printre cei care au purtat sicriul pe umeri (luptători de K1 – inclusiv
Atodiresei – şi mafioţi de primă mână din România, cum ar fi membrii clanului
Corduneanu de la Iaşi, Seif de la București, Titel Crăcănatu de la Brăila şi
Beinur Nuredin de la Constanţa).

După moartea temutului mafiot, Ştefan Achim (46 de ani) s-a
ascuns, însă nu a stat departe de scandaluri. 

Executat în stil mafiot

În martie 2020, Achim l-a împuşcat mortal într-o scară de
bloc din Bacău, pe tânărul de 22 de ani. Interlopul a pus-o pe iubita lui
să-i caute pe cineva care ar fi putut să-i vândă un software pentru accesarea
telefoanelor mobile la distanţă.

Potrivt anchetatorilor, l-a contactat pe Iulian Oancea, care
i-a promis că îi poate livra comanda pentru suma de 500 de euro. Tânărul a
păcălit-o, însă, pe femeie.

Când şi-a dat seama că a fost înşelat de hacker, Ştefan Achim şi-a luat
pistolul şi a plecat la Bacău pe urmele tânărului. L-a împuşcat chiar în scara blocului în care acesta locuia.

Ulterior, a fugit în Franţa, ţară pe care o cunoştea din perioada în care
servise în Legiunea Străină. A fost prins de autorităţile franceze, fiind
încătuşat pe 21 mai 2020 în localitatea Creil.

Poliţiştii francezi au găsit asupra lui peste 30.000 de
euro, un pistol Makarov, în stare de funcţionare, şi un încărcător cu 7
cartuşe. 

Ați putea dori, de asemenea

Copyright ©️ All rights reserved. | thenews.co.ro