Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au fost depistat cinci cazuri pozitive, a anunţat, joi, Agenţia Internaţională de Testare (ITA), însărcinată cu programul antidoping din timpul Jocurilor, transmite AFP.
Au fost prelevate în total 6.130 de eşantioane (urină, sânge, sânge uscat) la 4.770 de controale care au vizat 4.150 sportivi, potrivit comunicatului ITA, care precizează că este vorba de „cea mai mare proporţie” de sportivi testaţi vreodată. Aceste testări au fost efectuate între deschiderea Satului Olimpic, la mijlocul lunii iulie, şi ceremonia de închidere, din 11 august.
Atleta română Florentina Iuşco nu a putut concura la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, parţial, pe 25 iulie, cu o zi înaintea debutului evenimentului, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă.
Iuşco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut, notează AFP, citată de Agerpres.
Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei. Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardul necesar pentru a i se acorda statutul de ”nevinovat sau neglijenţă semnificativă”, şi i-a impus o suspendare de doi ani începând cu 1 februarie 2024.
La testările efectuate înaintea jocurilor olimpice au fost identificate circa 40 de violări ale regulamentului antidoping
ITA a procedat la controale ţintite la JO 2024, dintre care „aproape de două treimi” s-au efectuat în competiţie, iar restul în afara ei. Ţările cu cei mai mulţi sportivi testaţi sunt Statele Unite, Franţa, China, Australia şi Marea Britanie.
Agenţia a condus un program de testare cu mai multe săptămâni înaintea JO, în care circa 90% din cei 10.000 de participanţi la JO de la Paris au fost testaţi cel puţin o dată. În această perioadă au fost identificate circa 40 de violări ale regulamentului antidoping, a precizat ITA.
La JO de la Tokyo, din 2021, au fost înregistrate şase cazuri de dopaj.
Creată în 2018 şi finanţată în parte de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), ITA planifică, organizează şi gestionează rezultatele testelor antidoping din timpul Jocurilor Olimpice. Ea a activat deja la JO de vară de la Tokyo, în 2021, iar apoi la JO de iarnă de la Beijing, din 2022. ITA gestionează şi programele antidoping al Turului ciclist al Franţei şi ale altor discipline sportive.
La JO de iarnă de la Beijing, patinatoarea rusă Kamila Valieva, testată pozitiv la trimetazidină înaintea Jocurilor, suspendată ulterior pe o perioadă de patru ani, a ţinut capul de afiş al evenimentului.
Editor : Liviu Cojan