Preşedintele american Joe Biden va prezenta în cursul acestei săptămâni noi sancțiuni care vizează economia Rusiei, a declarat un oficial american pentru agenţia Reuters, relatează Agerpres. Măsura vine să întărească efortul de război al Kievului împotriva Moscovei înainte de instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump.
Acest demers vine în contextul în care administraţia Biden pregăteşte de asemenea un nou ajutor în plan militar pentru Ucraina în valoare de 500 de milioane de dolari, cuprinzând rachete pentru apărarea antiaeriană, muniţie aer-sol şi echipamente de sprijin pentru avioanele de luptă F-16, a menţionat oficialul, care a cerut să i se păstreze anonimatul.
Revenirea la Casa Albă a preşedintelui ales Donald Trump, pe 20 ianuarie, a generat speranţe privind o soluţie diplomatică pentru încetarea invaziei ruse în Ucraina, dar şi temeri, la Kiev, că o pace rapidă ar putea presupune un preţ ridicat.
Consilieri ai lui Trump au formulat propuneri de încetare a războiului din Ucraina care ar însemna practic cedarea de părţi importante din teritoriul ţării către Rusia, pentru viitorul previzibil, menţionează Reuters. Consilieri ai lui Biden afirmă la rândul lor că vor să plaseze Ucraina în cea mai puternică poziţie posibil pe câmpul de luptă pentru a-i asigura un avantaj în cazul unor posibile negocieri cu Rusia, în acest an.
Nu au fost făcute cunoscute deocamdată detalii privind sancţiunile pe care le pregăteşte Biden pentru ultimele sale zile de mandat, dar consilierii preşedintelui în exerciţiu îi informează pe cei ai lui Trump în legătură cu măsurile pe care le iau, a asigurat oficialul citat.
Reuters a relatat mai devreme săptămâna aceasta, citând trei surse, că SUA pregătesc noi sancţiuni vizând veniturile din petrol ale Rusiei care o ajută să finanţeze războiul din Ucraina, iar una dintre surse a afirmat, fără a da nume, că vor fi vizate două companii petroliere ruse, peste 100 de nave de transport al ţiţeiului şi traderi de petrol, precum şi companii de asigurare ruse.
Oficialul a mai spus că majoritatea armelor şi muniţiilor promise Ucrainei au fost livrate şi restul sunt pe drum, iar rezervele critice de muniţie ale Ucrainei sunt într-o situaţie bună.
Guvernul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a cerut insistent un sprijin mai mare în armament decât era dispus iniţial Biden să-i ofere, dar în cele din urmă acest ajutor i-a fost acordat, ceea ce a dus la întâlniri private tensionate pe subiecte ca tancurile Abrams, avioanele F-16 şi sistemele ATACMS.
Privind retrospectiv, a menţionat oficialul american, niciunul dintre aceşti paşi nu a dus la câştiguri majore ale Ucrainei pe câmpul de luptă.
Ucraina ar putea avea nevoie de angajamente de securitate, inclusiv potenţiala aderare la NATO, pentru a preveni un viitor atac rus, după negocieri de pace, a mai notat oficialul citat.
Oficialii militari americani studiază în acelaşi timp operaţiunile nord-coreene din războiul din Ucraina pentru a evalua cum s-ar comporta acestea într-un conflict în Asia. Mii de soldaţi nord-coreeni se crede că susţin forţele ruse în războiul lor cu Ucraina, aminteşte Reuters.
Totodată, SUA ar putea sancţiona noi entităţi chineze pentru eforturile acestora de susţinere a Rusiei, a spus acelaşi oficial.
Săptămâna trecută, ministrul american al finanţelor, Janet Yellen, a declarat pentru Reuters că Washingtonul continuă să încerce să diminueze veniturile din petrol ale Rusiei şi accesul acesteia la resurse din străinătate pentru continuarea războiului cu Ucraina.
Editor : C.L.B.