sâmbătă, noiembrie 30

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, spune că oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobişnuit” pentru că aceasta este esenţa democraţiei”. Ea a atras îns atenția securitatea, economia în creştere şi libertatea de a călători de care România s-a bucurat din ce în ce mai mult, în ultimii treizeci de ani, nu sunt întâmplătoare”, ci beneficiile aderării la NATO, la UE şi, în curând, la zona Schengen, potrivit News.ro.

„Este o tradiţie în cadrul sărbătorii americane a recunoştinţei să ne gândim puţin la lucrurile pentru care suntem recunoscători. Este vorba despre lucrurile personale: familiile noastre şi persoanele dragi, mijloacele noastre de trai, comunităţile noastre, capacitatea de a trăi şi de a călători liber, de a studia, de a începe o nouă afacere sau de a te antrena şi de a concura pentru a-ţi reprezenta ţara la Jocurile Olimpice. Scopul Zilei Recunoştinţei este să nu considerăm că aceste lucruri vin de la sine. Din păcate, vecinii ucraineni ştiu prea bine acest lucru. Invazia brutală a Rusiei în Ucraina ne arată cât de brusc ne pot fi luate acele lucruri personale, de zi cu zi, pentru care suntem cei mai recunoscători”, a afirmat Kathleen Kavalec, în discursul ţinut la micul dejun de Ziua Recunoştinţei organizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham).

Ambasadorul SUA s-a referit apoi la parteneriatul strategic dintre SUA şi România.

„Dacă nu beneficiem de securitate, dacă nu avem oportunitatea de a urmări prosperitatea sau dacă nu ne putem baza pe statul de drept şi pe protecţiile care fac parte din valorile noastre democratice comune, nu suntem liberi să ne urmăm visele. De aceea, aceştia au fost pilonii parteneriatului strategic de 27 de ani dintre Statele Unite şi România. În ultimele două decenii de când România a aderat la NATO, securitatea sporită oferită de Alianţă a adus acestei ţări creştere economică şi stabilitate, investiţii sporite, integrare pe pieţele globale, noi locuri de muncă şi noi oportunităţi pentru potenţialii antreprenori”, a arătat Kavalec.

Ea a adăugat că, în urmă cu mai bine de două decenii, România, alături de mulţi dintre vecinii din Europa de Est, a luat decizii esenţiale în vederea integrării în instituţiile occidentale – NATO şi UE.

„Am văzut împreună că economiile acelor ţări care au făcut această alegere crucială le-au depăşit cu mult pe cele ale vecinilor care au ales să urmeze alte căi”, a subliniat diplomatul.

Kathleen Kavalec a menţionat că România se află în mijlocul perioadei alegerilor.

„În toate ţările, alegerile îi fac pe oameni să se gândească la direcţia pe care ţările lor au luat-o în trecut şi pe care o pot lua în viitor. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, este clar că mulţi români au votat pentru schimbare. Puţini au prezis rezultatul, dar oamenii care votează pentru schimbare nu sunt un lucru neobişnuit. Aceasta este esenţa democraţiei. S-a mai întâmplat, în trecut, în ambele ţări”, a arătat ea.

Ambasadorul SUA a continuat spunând că SUA şi România şi-au consolidat relaţia în timpul mandatelor a cinci preşedinţi americani şi cinci preşedinţi români.

„Cu toate acestea, un lucru care sper că nu se va schimba, care nu trebuie să se schimbe, este încrederea noastră în valoarea alianţelor noastre şi a parteneriatului nostru. Securitatea, economia în creştere şi libertatea de a călători de care România s-a bucurat din ce în ce mai mult, în ultimii treizeci de ani, nu sunt întâmplătoare. Acestea sunt beneficiile aderării României la NATO, la Uniunea Europeană şi, în curând, la zona Schengen”, a transmis Kavalec.

Ea s-a declarat mândră să fie „primul ambasador al Statelor Unite în România care poate spune, cu responsabilitate, că sunt optimistă că şi România va adera, curând, la Programul Visa Waiver”.

„Statele Unite nu spun altor democraţii pe cine să aleagă. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la valoarea alianţei transatlantice în ceea ce priveşte contribuţia la construirea Europei şi a României pe care le avem astăzi. În ansamblu, Europa şi România sunt mai sigure, mai prospere şi mai libere decât oricând în istorie. Războiul de agresiune al Rusiei a perturbat, cu adevărat, pacea în Europa, vizând o lume în care forţa şi puterea prevalează asupra voinţei suverane a societăţilor democratice. Acum, mai mult ca oricând, nu ar trebui să considerăm alianţele drept garantate”, a subliniat Kathleen Kavalec.

Ea a adăugat că nu trebuie „luat de bun” tot ceea ce s-a obţinut, inclusiv „democraţiile noastre”.

”Vorbesc despre Rusia pentru că suntem conştienţi de relatările de pe reţelele de socializare care promovează autoritarismul omului puternic din Rusia ca fiind mai de dorit decât beneficiile parteneriatului cu lumea occidentală. Dar Rusia nu le oferă vecinilor săi securitate sau prosperitate; dimpotrivă. Întrebaţi-i doar pe ucraineni, moldoveni şi georgieni. În calitate de membri ai comunităţii de afaceri, puteţi juca un rol important pentru a comunica miza menţinerii alianţelor noastre. Să fim cu toţii recunoscători, dar să nu luăm niciodată de bun tot ceea ce am obţinut prin muncă şi tot ceea ce ni s-a dat. Acest lucru include democraţiile noastre, care depind de faptul că vocile noastre se fac auzite în urnele de vot”, a mai afirmat Kavalec.

Ea a adăugat că AmCham România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai Ambasadei Statelor Unite.

„Suntem mândri şi recunoscători că munca noastră a continuat să consolideze relaţiile economice şi comerciale dintre Statele Unite şi România. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut în calitate de membri AmCham şi membri ai comunităţii. Aţi reuşit să îmbunătăţiţi mijloacele de trai ale românilor prin promovarea inovaţiei, diversităţii, incluziunii şi responsabilităţii sociale. Membrii AmCham au promovat programe de educaţie şi formare profesională, ajutând angajaţii să ocupe locuri de muncă mai bine plătite şi să avanseze în carieră. Doresc să adresez mulţumiri speciale către AmCham pentru sprijinul acordat eforturilor Ambasadei SUA pentru Programul Visa Waiver. Acesta a fost un efort semnificativ care a implicat mai mulţi parteneri şi suntem încântaţi că am lucrat împreună la un proiect atât de important. Sperăm că munca noastră va da roade şi că vom avea veşti foarte bune, în curând”, a arătat ambasadorul.

Ea a transmis un îndemn de a lupta pentru lucrurile în care oamenii cred.

„Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului 2024, sunt profund recunoscătoare pentru rezistenţa şi determinarea comunităţii noastre. Împreună, am făcut paşi importanţi către consolidarea parteneriatului nostru şi construirea unui viitor mai luminos. Fiţi recunoscători, dar nu vă complaceţi în asta, fiţi vigilenţi şi pregătiţi să luptaţi pentru lucrurile în care credeţi”, a conchis Kavalec.

Editor : M.B.

Acțiune.
Exit mobile version